.
Compilat de Mihai Budiu din surse variate
august 1997
Cu modificari ulterioare in 1998--2001
Acest text este accesibil pe Internet de la http://www.cs.cmu.edu/~mihaib/ghid.
(c) 2001 Mihai Budiu. Acest text este disponibil sub o licenta Creative Commons Attribution-NonCommercial 2.5 License. Asta inseamna ca puteti folosi textul pentru motive non-comerciale oricind fara a-mi cere permisiunea, daca ma citati in mod corespunzator. Daca vreti sa folositi textul in mod comercial, va trebui sa-mi cereti permisiunea in prealabil.
Autorul poate fi contactat prin e-mail la
.
Principala mea audienta (cel putin la ea ma gindesc acum) este constituita din studentii care, ca si mine, au terminat studiile (facultatea) in tara, au obtinut diploma si vor sa plece pentru studii doctorale in Statele Unite.
Presupunind ca l-am scris bine, documentul se poate insa dovedi util si celor care vor sa faca studiile de baza in Statele Unite; putine sectiuni sunt specifice numai doctorandului.
In fine, daca muzele s-au indurat de mine, poate ca parti din acest document vor trezi interesul oricarui ins care vrea sa stie cum merge invatamintul in alta parte decit la noi, si anume intr-un loc unde merge foarte bine.
Daca nu, nu.
Am incercat sa string in acest text experienta celor care au plecat la studii in Statele Unite ale Americii, in speranta ca voi fi de folos celor care vor sa faca acest pas si nu stiu de unde sa apuce. Recunosc ca, atunci cind am inceput eu insumi procedurile, nu stiam prea bine nu numai cum sa procedez, ci nici macar ceea ce ma asteapta ``dincolo'' si daca merita deplasarea. Vreau deci sa umplu partial acest gol de informatie.
Pentru ca prea multa informatie este de asemenea citeodata daunatoare, voi incerca sa pun in acest document numai lucrurile care nu sunt mai mult sau mai putin evidente. Acest document se bazeaza deci pe surprizele mele si ale prietenilor mei, si incearca sa ofere raspunsurile pe care le-am gasit numai cu un oarecare efort. Informatia care este la-ndemina oricui se osteneste un pic va lipsi din acest document.
Termenii specializati din limba engleza nu se vor bucura intotdeauna de traducere; n-ar folosi la mare lucru, dealtfel. Termenii englezesti vor fi pusi intre ghilimele sau in paranteze; documentul va fi plin de barbarisme. Cuvintele prezente in index sunt marcate cu litere grase (bold) in text.
Prezentarea actiunilor necesare este facuta in ordine cronologica, dar anumite faze din procesul stramutarii se pot inversa.
Pe alocuri spun doar ``America'': a se citi ``Statele Unite'' peste tot.
Am incercat cu onestitate ca in acest document sa pun numai informatii exacte. Circumstantele insa pot varia pentru fiecare persoana in parte si anumite lucruri se pot dovedi false pentru unele conjuncturi. Imi declin orice responsabilitate pentru orice fel de daune sau neplaceri care rezulta din folosirea acestui document si nu promit ca vreuna din partile sale este perfect corecta. Pentru ca nu sunt un profesionist in domeniu, de asemenea nu promit ca sursele de informatie pe care le indic sunt exhaustive si corecte; de pilda multa investigatie ar fi necesara pentru a gasi toate adresele utile, etc. Nu am facut aceste investigatii decit in masura in care am avut nevoie. Sunt deschis pentru orice sugestii de imbunatatire a structurii acestui document. Cei care beneficiaza de acest document si observa erori, omisiuni si anacronisme sunt rugati sa mi le aduca la cunostinta.
Eu am plecat la doctorat in vara anului 1996; lucrurile se pot schimba si anumite proceduri se pot simplifica. Sa speram.
Parti din acest document au fost scrise de Raluca Budiu. Tiberiu Chelcea a facut observatii foarte utile care au necesitat corecturi in textul meu. Marius Minea a fost o inepuizabila sursa de detalii. Ionut Buricea mi-a indicat niste lipsuri importante. Andrei Caraman (xax) a facut unele observatii stilistice. Stefan Bruda mi-a atras atentia asupra unor omisiuni. Multe informatii despre structura curenta (1998) a testelor standardizate le am de la Dan Bohus. Dana Hulubei mi-a trimis date despre asigurarea medicala ieftina. Corneliu Colesniuc m-a informat despre noile preturi ale vizelor americane. Dragos Hau mi-a trimis mai multe detalii de actualitate despre testele standardizate, dar nu numai. Ioana Andriesei mi-a atras atentia asupra prezentei ghidului Peterson pe Internet. Informatiile despre plata vizei la Banca Transilvania le am de la Cristian Cazimirovici. Vasile Turcu a contribuit cu sugestii pentru obtinerea vizei F1. Le multumesc tuturor.
Informatia este adunata de te miri unde; din cauza asta nici nu am o ``bibliografie''; sper ca nu am incalcat vreun copyright sau comis vreo ilegalitate.
Un alt ghid despre care am aflat de curind este scris de Octavian Jurma; poate fi accesat la http://www.fp-ip.com/ref/jurma.html.
Un ghid excelent din perspectiva unui american se gaseste la http://www.acm.org/crossroads/xrds6-1/choosing.html.
Un ghid specializat pentru fizicieni este la adresa http://pupgg.princeton.edu/~melikidze/guide.htmlx.
Paginile oficiale ale departamentului (ministerului) educatiei din Statele Unite sunt la http://www.ed.gov. O vedere sintetica a sistemului este la http://www.ed.gov/NLE/USNEI/HP3C.html.
Se estimeaza ca 45% din tinerii american fac studii intr-o universitate, colegiu sau scoala profesionala (studii superioare), iar nu mai putin de 4% fac studii aprofundate (master sau doctorat).
Voi face o prezentare sumara si partiala a sistemului de studii american, asa cum il vad eu dinauntru. Trebuie dintru inceput sa atrag atentia ca ceea ce se numeste ``autonomie universitara '' se vede aici foarte limpede: fiecare universitate, fiecare facultate (``departament'', department , este numele englezesc) in cadrul universitatii, fiecare profesor are o putere foarte mare de decizie si poate sa-si organizeze ograda cu totul altfel decit vecinii.
Exista peste 3000 de universitati , de la foarte foarte bune la foarte proaste (probabil). Deci, orice generalitate spun aici ar putea fi contrazisa de un exemplu bine ales. Cele bune functioneaza absolut admirabil; sistemul de invatamint universitar american este reputat a fi cel mai bun din lume. Reputatia aceasta pare meritata, atunci cind il vezi de la fata locului.
In Statele Unite exista doua categorii de universitati: de stat si particulare . Principala diferenta dintre ele este modul in care studentii isi platesc studiile si modul in care universitatea se finanteaza. Studiile costa la fiecare dintre ele; la o universitate de stat sa zicem cam 8500$ pe an de student (in 1998 costul mediu al studiilor de 4 ani era de 34000$), la una particulara de virf peste 24000$ pe an (poate chiar 30000$), costul mediu al studiilor fiind in 1998 de 88000$ pentru patru ani.
Pentru cei mai multi studenti plata studiilor, chiar la o universitate de stat, este un efort financiar considerabil. Majoritatea studentilor muncesc pentru a obtine acesti bani (46% din studentii ``full-time'' muncesc in timpul facultatii), sau se imprumuta de la banca cu dobinzi mici (mai mult de 50% din studentii care absolva sunt datornici din cauza platii studiilor; datoria medie a unui student in 1995 era de 11950$).
Asta inseamna ca acesti oameni pun foarte multa valoare pe cunostintele pe care le capata in scoala, fiind de acord sa plateasca ani intregi datorii pentru a le capata. Aceasta atitudine mentala fata de valoarea cunostintelor mi se pare o diferenta foarte mare intre perceptia studentului american si a celui din Romania, si, cred eu, merita o reflectie mai atenta. Studentul american este apriori mult mai motivat .
In general, budgetele universitatilor de stat sunt mai mici; la aceste universitati statul acopera mult din costul invatamintului pentru studentii din acelasi stat cu universitatea (bani obtinuti din taxele fiscale platite). Din cauza asta, este un pic mai greu de obtinut o bursa la o universitate de stat; astfel de universitati vor prefera intotdeauna studenti localnici, pentru care primesc bani de la stat.
Cele mai faimoase universitati sunt in majoritate particulare, dar exista exceptii notabile, cum ar fi grupul de universitati care formeaza ``University of California '', printre care Berkeley , UC Los Angeles , UC Irvine sau Universitatea din Virginia , etc.
Dintre numele ``private'' foarte importante: un grup de opt universitati foarte vechi din nord-estul Statelor Unite (in jur de 1850) care formeaza ceea ce se cheama ``Ivy League '' (ivy = iedera): Harvard , Princeton , Cornell , Brown , Columbia , Dartmouth College , Yale , UPenn . Pe linga acestea mai trebuie citate Massachusetts Institute of Technology (MIT ), lider ca universitate tehnica, si Stanford , in California. (Aceste liste sunt foarte incomplete; exista alte multe universitati renumite.)
Private sau particulare, o parte foarte importanta din budgetul de cercetare (nu cel de operare a universitatii) vine din surse ``externe'': contracte de cercetare cu armata (agentia DARPA -- Defense Advanced Research Projects Agency), cu agentia guvernamentala NSF (National Science Foundation), care este echivalentul ministerului cercetarii din Romania, sau cu firme producatoare din industrie , interesate de rezultate.
Universitatile americane sunt organizate in general in campusuri , care sunt colectii de sali de cursuri, laboratoare, camine studentesti, magazine, muzee, etc. O universitate mare poate avea mai multe campusuri, care pot fi aflate la distante considerabile. Uneori universitatea este in centrul unei metropole, alteori este ca un orasel izolat de orice asezare urbana.
Scopul unei universitati este (cel putin) dublu: transmiterea cunostintelor catre generatiile tinere (sau mai putin tinere: daca platesti poti fi student la orice virsta) si cercetarea . Intr-adevar, unele dintre cele mai avansate descoperiri ale secolului se fac in universitati, si foarte multe in cele americane. O universitate de virf poate avea mai mult de 10 premii Nobel printre cadrele profesorale si cercetatori.
Pentru universitati se foloseste atit numele de ``university '' cit si cel de ``college ''; nu exista o distinctie foarte precisa intre aceste notiuni, desi in general colegiul ofera numai studii ``undergraduate'', si nu si studii doctorale.
Tipurile de studii din sistemul american sunt descrise in tabela1:
Anul scolar incepe de obicei in august (in septembrie in zonele mai calde: California ) si se termina in mai (iunie). Foarte multe universitati ofera cursuri de vara , care sunt ceva mai intensive decit cele normale.
Un sumar excelent puteti gasi la http://www.ed.gov/NLE/USNEI/HP3C4.html.
Durata studiilor nu este fixata; daca esti foarte bun poti termina intr-un semestru (teoretic; practic 3 ani este o performanta remarcabila, datorita volumului mare de munca), daca esti lenes (si platesti) poti sta mai mult.
Studentul ``undergraduate'' trebuie sa-si formeze cultura generala si sa se specializeze un pic. Pentru asta el va alege un domeniu ``major '' de studii, si poate un domeniu ``minor ''. Domeniul major implica luarea unui numar de cursuri (de ordinul a 8-14) care sunt focalizate in directia respectiva. De exemplu, daca faci un ``major'' in calculatoare va trebui sa iei cam 8 cursuri in calculatoare (vreo 5 fixate si restul la alegere ), vreo 4 de matematica si ceva (1-2) fizica sau ceva inrudit.
O universitate respectabila va roti profesorii la cursurile obligatorii in fiecare an, pentru ca studentul sa poate alege unul care ii place. Cursurile introductive sunt facute, in general, de fiecare data de alt profesor.
Studentul este de asemenea obligat sa ia citeva cursuri in domeniul minor, si obligatoriu cursuri in afara domeniilor major si minor. Din cauza asta, studentul mediu american are o expunere mai larga in facultate, studiind mult mai multe domenii (comparind cu sistemul romanesc).
Studentii harnici pot lua doua (double major ) sau chiar trei domenii majore; atunci vor avea mai multe diplome la sfirsit.
Pentru ca majoritatea cursurilor, mai ales in anii ``mari'', sunt elective si pentru ca momentul cind iei cursurile este la latitudinea ta, notiunea de ``grupa '' ca in sistemul romanesc nu exista. Poate fi aproximata cu cea de ``class '' care poate insemna fie o generatie (``the class of 2001'') fie grupul de persoane care ia un acelasi curs (``the English class'').
Incarcatura cursurilor se masoara in ``credite ''; acestea trebuie sa reflecte numarul de ore consacrate pe saptamina studiului. Valoarea unui credit in ore depinde de universitate. In general universitatea cere de la un student cel putin 40 de ore de lucru pe saptamina. Orele de curs sunt poate jumatate din acestea; munca de laborator si temele de casa ocupa restul.
Studentii ambitiosi muncesc foarte mult si au rezultate remarcabile; foarte multi dintre ei colaboreaza in anii ``mari'' cu profesori in cercetare si publica articole la conferinte importante. 40 de ore este minimum; eu am vazut bibliotecile pline de studenti, la orice ora din zi si din noapte, iar laboratoarele sunt foarte populate.
La cursuri se dau saptaminal teme de casa, care valoreaza cel putin o treime din nota finala. Exista, de obicei, doua sau trei sesiuni de examene pe semestru/trimestru, de cam doua saptamini. Examenele sunt in general mai usoare ca temele si se poate intimpla sa dai doua examene in aceeasi zi; daca faci toate temele, aproape ca nu mai trebuie sa inveti in sesiune. Datorita expunerii constante la informatie si participarii active, cunostintele se ``lipesc'' destul de bine inca din timpul anului.
Exista forme foarte variate de examinare: proiecte , examene de facut acasa (take-home exams), rapoarte, ``surveys '', eseuri , etc., depinzind de domeniul de studiu si conceptia profesorului. Aproape orice curs are un ``textbook '' declarat: cartea dupa care se studiaza, dar nu neaparat la cuvint. Universitatea comanda cartile din timp si studentii le pot cumpara (la preturi extrem de piparate) de la magazinul universitatii (campus store ). O carte tehnica este de ordinul a 50-80$, de oriunde ai cumpara-o.
Integritatea academica este extrem de importanta; nu copiaza practic nimeni; sanctiunile sunt extrem de severe, putind culmina cu exmatricularea .
Intregul sistem are grija de fiecare individ in parte: la unele universitati notele sunt comunicate confidential fiecaruia in parte, pentru a nu pune pe nimeni intr-o pozitie delicata (sa se rida de tine ca ai picat , de pilda), intrebarile profesorului sunt adresate clasei si nu unui individ anume, care ar putea sa nu stie. Orice aparenta discriminare legata de rasa, sex, inabilitati se poate termina foarte rau pentru cel care o face; se cunosc cazuri de profesori plini care au fost dati afara pentru ca au vorbit nerespectuos despre ``negri'' (termenul corect este African-American ).
Notele finale ale cursului sunt date in litere si au si echivalente numerice; acestea pot varia, dar tablelul 2 prezinta o conversie orientativa:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cursurile sunt interactive si extrem de putin formale (in sensul respectarii unui tipic traditional) in infatisare. In mod frecvent, cam o sesime din studenti dorm (chiar daca asta ii costa 20000$ pe an!), ies si intra din clasa relativ liber (cu respect pentru profesor), maninca si mai ales beau1. Altfel, sunt foarte linistiti. Pun adesea intrebari, iar profesorul (fie el si un premiu Nobel ) raspunde cu rabdare, chiar celor care par stupide, fara sa se supere si fara sa arate ca il considera pe student un prost. Studentii iau notite ocazional, pentru ca exista materiale de curs din abundenta. Profesorul se foloseste cu larghete de materiale ``audio-vizuale'' ajutatoare, dar creta ramine un utilaj fundamental.
Sistemul este intr-adevar foarte bun. Asta se vede din rata de specialisti pe care-i produce. Masura calitatii poate fi dovedita de observatia urmatoare: orice om relativ inteligent, care munceste din greu, ajunge la niste rezultate absolut remarcabile in acest sistem. Sau, altfel spus, nu trebuie sa fii un geniu ca sa produci rezultate interesante in cercetare . Studii psihologice au demonstrat ca, de la 120 in sus, valoarea IQ -ului nu mai are prea mare relevanta pentru a anticipa rezultatele stiintifice obtinute de un individ, si ca o munca sustinuta si sistematica valoreaza mai mult decit citeva puncte pe aceasta scala. Iar mediul din universitatile americane functioneaza perfect in acest sens. Acest fenomen este si o consecinta a vastitatii domeniilor din ziua de azi si a profunzimii extraordinare la care ajung cunostintele. Cunostintele fiecaruia sunt pretioase, si oricine poate avea un aport cit de mic in domeniu, daca se sprijina pe baze solide.
Pentru un sumar oficial, vedeti http://www.ed.gov/NLE/USNEI/HP3C5.html.
Dupa terminarea studiilor universitare, un student normal are citeva cunostinte de baza dintr-un domeniu (in care a ``majorat''). Daca vrea sa se specializeze si sa faca cercetare se duce la ``graduate school ''. Cei mai multi, insa, isi continua cariera, angajindu-se la o companie.
Exista doua categorii majore de studii ``graduate'': Master si Doctorat (Philosophy Doctor : Ph.D. ). Fiecare domeniu de studiu confera anumite grade lui: MBA =Master of Business Administration, MA =Master of Arts, DD =Doctor of Divinity, MD =Medical Doctor, etc.
Unele departamente nu vor acorda doctoratul (Ph.D.) unui candidat fara un Master, altele considera aceste doua grade ca fiind complet disjuncte si le pot oferi separat.
Studiile de master in general sunt mai schematice si se incheie cu un proiect mai mare, care constituie teza de master a studentului; nu le voi consacra prea mult spatiu aici. Scopul principal al unui master, cel putin intr-un domeniu ``tehnic'', este de a pregati studentul sa faca fata in mod practic unor probleme complicate, ``reale'' (adica nu simple exercitii).
Doctorandul are in fata doua sarcini:
In genere, aceste doua sarcini sunt separate temporal: intr-o prima faza a doctoratului, studentul isi petrece o parte importanta din timp luind cursuri si dind examene (in jur de 2 ani), iar in a doua, se concentreaza asupra gasirii unui subiect de teza de doctorat si apoi asupra tratarii subiectului.
In itinerariul sau, doctorandul este condus de un ``advisor '' (din corpul profesoral), secondat uneori de un comitet de teza . In terminologia romaneasca, termenul ``advisor'' se traduce prin ``conducator de doctorat'', sau ``indrumator '', dar eu il voi folosi adesea in forma englezeasca in acest text. ``Advisor''-ul este un expert in domeniu, care trebuie sa puna studentul pe o pista fertila in descoperiri, sa supravegheze evolutia lui, sa-l indrume in cursuri, lecturi si, foarte important, sa sustina financiar studentul de-a lungul doctoratului.
Intr-adevar, contractele de cercetare cu sponsorii sunt incheiate de fiecare profesor in parte. Asta face ca, in acelasi departament, sa fie profesori care poseda budgete de milioane, alaturi de profesori cu budgete minuscule. Fiecare gestioneaza pentru sine. Pentru un student, aceasta poate avea repercusiuni importante: ce fel de echipamente foloseste, ce laboratoare are la dispozitie, cit poate calatori la conferinte , in ce fel este platit (ex.: munceste ca asistent didactic (Teaching Assistant , TA ) pina in ultima zi sau este platit pentru cercetare), poate chiar meschinarii de genul ``cit poate trage la xerox''.
Alegerea unui ``advisor'' este un lucru important, care de obicei determina intreaga evolutie a doctoratului unui student.
Dupa cum vom vedea insa, un profesor poate avea un cuvint hotaritor in privinta admiterii unui student: daca profesorul este gata sa suporte financiar studentul, atunci deciziile restului comitetului de admitere sunt mai putin importante (desigur, si asta poate varia de la universitate la universitate). Cunosc studenti care au fost admisi chiar fara a da testele standardizate , pentru ca un profesor a dorit acest lucru. Asta inseamna si ca soarta unui student poate fi pecetluita de la bun inceput: daca un anumit profesor te-a ``adus'', atunci va trebui sa lucrezi pentru el. Aceasta este o problema reala la universitatile mai putin bogate (si deci mai putin faimoase, pentru ca faima atrage si se masoara in bani ).
Legatura dintre student si ``advisor'' este atit de strinsa, incit daca un profesor se muta la alta facultate fie isi va lua toti studentii sfatuiti (advisees ), fie acestia vor trebui sa-si caute un alt indrumator si un alt proiect, ``pierzind'' tot ce facusera pina atunci. Acest fapt se datoreste partial si faptului ca, in general, fiecare profesor lucreaza la un proiect distinct de al colegilor lui, ale carui (multe) detalii numai el le cunoaste.
Se cuvin spuse doua cuvinte despre gradele profesorale, pentru ca si acest lucru poate avea importanta pentru student. Exista trei trepte ierarhice pentru un profesor:
Un profesor ``associate'' este la un moment dat analizat de un comitet pentru a se decide daca primeste sau nu ``tenure ''. Decizia de ``tenure'' este foarte importanta si echivaleaza practic cu un contract pe viata pentru acel profesor. Este recunoasterea valorii profesorului, manifestata mai ales prin cercetarea stiintifica si, abia secundar, prin calitatile didactice. Un astfel de profesor nu-si mai poate pierde postul decit pentru grave incalcari ale regulamentelor.
Dupa cum am spus, profesorul are un grad foarte mare de autonomie: continutul cursurilor, proiectele la care lucreaza, sursele de sponsorizare, studentii pe care-i sfatuieste, toate acestea depind de el insusi; nu exista o instanta care sa-i comande in aceste privinte. Numarul de cursuri pe care trebuie sa le tina nu depaseste de obicei 4 pe an2, fiind de cel mult 2 la o universitate care pune accentul pe cercetare. Majoritatea eforturilor sale sunt indreptate spre cercetare. Activitatea didactica este considerata citeodata o pacoste. Regula supravietuirii se enunta simplu: ``publish or perish'' .
Am incercat sa va dau o oarecare idee despre ce inseamna doctoratul. Analizati-va cu atentie si intrebati-va daca vreti cu adevarat sa faceti studii doctorale; nu oricine gaseste asta placut. Am prieteni care, odata ajunsi aici, au realizat ca, de fapt, nu vroiau neaparat alti cinci ani de scoala. Cind veti lua decizia, aruncati in balanta si urmatoarele fapte:
Intre modul in care se face doctoratul in Romania si cel in care se face aici nu pare sa fie nici o similaritate.
Trebuie spus dintru inceput ca accesul la Internet va va simplifica foarte mult toate procedurile. Va recomand cu mare caldura sa obtineti cel putin un cont de e-mail, daca nu chiar acces la web. In mod normal studentii ar trebui sa beneficieze de acestea de la universitate, dar nu bag mina in foc dupa cum evolueaza RoEduNet. Oricum, investitia va merita cu prisosinta, dupa cum pot atesta si mutimea de legaturi din acest text (sau chiar acest text, care se gaseste el insusi pe Internet).
Primul lucru pe care trebui sa-l faceti este sa alegeti un domeniu de studiu si poate chiar o specializare (de exemplu: calculatoare, algoritmi). Uneori alegerea specializarii poate fi facuta dupa ce ati fost admis si ati vazut cam ce se face la fata locului, alteori un profesor din acea specializare va influenta favorabil admiterea, pentru ca va vrea.
Aceasta alegere nu este simpla; in Statele Unite foarte multi studenti fac doctoratul intr-un domeniu care nu le-a fost ``major '' in timpul studiilor; eu am avut colegi la calculatoare care aveau diplome in matematica, fizica sau biologie. Cunosc studenti romani care au fost acceptati la doctorat in domenii pe care nu le studiasera ca subiect principal.
Daca vreti sa faceti o turnura in cariera, acesta poate fi deci un moment potrivit, desi probabil ca existenta unui ``background'' in domeniu va favoriza admiterea dumneavoastra la o universitate mai buna.
Deci decideti-va de acum ce vreti sa faceti!
Daca ati ales un domeniu de studiu, urmatorul pas este o selectie a universitatilor. Acesta este un pas dificil din cauze opuse celor normale: exista prea multa informatie. Exista o sumedenie de criterii care pot sa influenteze in alegerea.
Iata unele din sursele de informatie pe care le sugerez:
Ghidul este mai nou disponibil pe Internet la http://www.petersons.com.
Pentru cei amatori de hirtie, sau care nu au o conexiune suficient de buna, ghidul se gasea pentru consultat, pe vremea mea, in Bucuresti, cel putin in urmatoarele locuri:
| http://www.usnews.com/usnews/edu/beyond/bcrank.htm |
| http://www.nap.edu/readingroom/books/researchdoc |
| http://www.cra.org/statistics |
| http://www.schoolguides.com/ |
| http://www.gradschools.com/ |
| http://www.braintrack.com/ |
Fireste, nu e prea clar cum se transforma activitatea unui departament care are 100 de profesori intr-un singur numar, dupa care se sorteaza; oare ce factori se iau in considerare (publicatii, premii, produse, bani?), cine face clasificarea si cit este de bine informat, etc.? Luati deci ordinea ``cum grano salis''.
Aceasta este o intrebare foarte importanta. Sunteti bun pentru primul loc? (Asta nici ei nu au cum sa stie). O regula aproximativa, pe care o recomand, este sa bateti proportional cu ``statura'' pe care v-o estimati: daca ati fost sef de promotie , ati luat olimpiade, etc., atunci trageti neaparat la primele 3, daca ati avut o medie in primii 5% incercati in primele 10-20, etc. Poate nu strica sa scrieti si la vreo doua putin mai jos, de siguranta.
Eu nu cunosc pe nimeni care sa fi vrut cu adevarat sa plece la doctorat in Statele Unite si sa nu reuseasca. Exista un loc pentru fiecare.
Cei care va admit nu va cunosc deloc, iar hirtiile pe care le trimiteti sunt relativ seci. Un student stralucit poate fi refuzat, daca nu reiese ``stralucirea'' lui din dosar. Un student cu rezultate mai slabe poate fi admis in locul lui, daca dosarul il scoate in evidenta. Daca bateti sus, pregatiti-va bine!
Daca sunteti hotarit sa faceti cercetare de valoare, atunci trebuie neaparat sa intrati in primele 10. Diferenta calitativa este substantiala. Desigur, se face cercetare de calitate si in alte parti, dar este mai curind exceptia, decit regula.
Unii studenti folosesc doctoratul doar ca pe o trambulina spre Statele Unite; odata ajunsi acolo isi cauta o slujba bine platita si renunta la doctorat. Daca acestea sunt si intentiile dumneavoastra (foarte onorabile, dealtfel), atunci nu mai conteaza atit de tare unde va duceti, desi prestigiul slujbei pe care o puteti primi s-ar putea sa fie influentat de numele universitatii al carei student sunteti.
Este demn de observat si ca mai important decit departamentul in care mergeti se va dovedi ``microuniversul'' in care lucrati, concretizat prin ``advisor '' si laborator : poti sa fii la prima universitate, daca nu te intelegi de loc cu advisor-ul nu vei agrea prea tare doctoratul (si invers). Dar probabilitatea ca microuniversul sa fie stimulativ si potrivit este mult mai mare la departamentele bune.
Pentru anumite servicii va trebui sa trimiteti bani peste ocean. Pe masura ce sistemul bancar romanesc se civilizeaza treaba asta devine din ce in ce mai simpla.
Universitatile cer ``banci americane''. Alegeti deci o banca romaneasca avind parteneri americani. Cel mai bun serviciu eu l-am primit de la Banca ``Ion Tiriac''. Banca Romana de Comert Exterior este de asemenea o solutie. BCR mi-a fost de asemenea recomandata calduros.
Pentru a trimite cecul, in 1996 trebuia sa aveti la purtator buletinul de identitate sau pasaportul .
In general, functionarii de la banca vor sti sa va spuna ce sa faceti (in definitiv din ce in ce mai multa lume face asta).
Cecul pe care il veti trimite, va permite receptorului sa transfere banii la receptie de la banca cu care lucrati. Daca cecul se pierde, banii nu se transfera. Daca aveti un cont, nu e nici o problema. Altfel, o sa aveti dificultati, pentru ca banca, in general, cere alti 20$ pentru a va recupera banii. Cel mai bine e sa trimiteti cecul intr-o scrisoare recomandata , eventual invelit in alte documente. Pe cec nu trebuie sa indicati adresa, ci doar recipientul banilor (ceva de genul ``University of Maryland''). In mod normal, cec-ul nu poate fi incasat de nimeni altcineva decit de destinatar, dar se cunosc cazuri de fraude, asa ca fiti atent.
Daca aveti multe scrisori de trimis, e bine sa cautati un oficiu postal care face ``cartare '': nu mai pune timbre, ci direct stampile. Eu am gasit unul singur, linga Piata 1 Mai, dar sper ca lucrurile sa se fi schimbat.
Luati la posta un tub cu lipici, ca sa nu faceti intoxicatie alimentara de la lipit timbre cu limba.
Nu uitati sa adaugati mereu U.S.A. la adrese.
Nu le spuneti functionarilor postali ca aveti cecuri , pentru ca se pot speria si nu mai vor sa trimita scrisoarea; inveliti cecul in alte hirtii. Trimiteti scrisorile cu cecuri ca ``recomandate'', chiar daca e mai scump.
Timbrele va vor usca la pret. O scrisoare de sub 100g era cam 0.3$ cind am plecat eu, dar una de peste 100g era cam 3$. Incercati sa ramineti sub aceasta greutate (nu e simplu mai ales cind aveti de trimis tot felul de acte, dar in general merge). Cintariti scrisorile acasa: am relatari de la oameni care au fost inselati de functionari, care au declarat ca scrisori de 58g sunt de fapt de 120g!
O cantitate suparatoare de scrisori poate sa faca mai mult de o luna intre Romania si SUA, in oricare directie. Unele fac chiar mai mult de atit: am scrisori trimise mai mult de un an care inca nu au ajuns. Fiti gata si pentru asta.
Se pare ca, daca declarati ca scrisorile contin doar hirtie si taiati un colt de la plic cu foarfeca, iese mai ieftin. Intrebati la posta despre ``trimiterea materialelor tiparite''.
Cel mai simplu este de scris prin posta electronica (e-mail ); daca nu aveti asa ceva la-ndemina merge si posta obisnuita, desi costa si e foarte lenta.
Daca aveti acces la un calculator, va recomand cu caldura sa obtineti un cont Internet ; sunt o multime de companii care ofera asa ceva in Romania (dupa informatiile mele, nu mai putin de 140 in 1998). Un cont simplu, doar pentru trimis e-mail, costa relativ putin: un abonament la PCnet in Bucuresti in 1999 era de sub 3$/luna. Din cite am inteles si Romtelecom ofera astfel de servicii, daca sunteti conectat la o centrala digitala, dar preturile sunt mai piparate, si administrarea este probabil ceva mai complicata. Pina la urma insa e-mail-ul o sa iasa si mult mai ieftin.
Iata un exemplu de scrisoare care cere universitatii materiale informative si pentru admitere. Fiti scurt.
Dear Madam/Sir,
I indend to pursue graduate studies (M.S. and/or Ph.D. ) in the field of ....
I have graduated from the ...University, Romania, with a major in ....
Could you please send me:
- more information about the graduate program of the ... Department;
- application forms for the 199x-xxxx year of studies.
Thank you very much.
Sincerely yours,
myname
Put here my
address
http://www.yahoo.com/Regional/Countries/United_States/Education/Colleges_and_Universities/Indices/ este o adresa buna de plecare pentru a gasi contacte de universitati prin Internet. Alte adrese sunt prezentate mai sus, la paragraful ``clasamente''.
Aproape in orice conditii va trebui sa dati testele standardizate pentru a ajunge la o universitate. Pasul acesta poate sa va ia multa vreme, cu pregatiri cu tot (1 an), asa incit trebuie inceput din timp.
Pe scurt: testele standardizate sunt o metoda de evaluare a cunostintelor studentilor, relativ bine pusa la punct de comisii de experti. Rezultatele obtinute sunt prelucrate si normalizate pe o scara comuna tuturor participantilor. De aceste valori universitatile se folosesc pentru a aprecia candidatii intr-un mod uniform.
In trecut, testele standardizate se administrau cu subiecte unice in intreaga lume, la aceeasi data. Incepind din aprilie 1999, toate testele vor fi pe calculator, si ca atare se pot da la orice data.
Cele mai importante teste sunt coordonate de organizatia numita ETS -- Educational Testing Service (http://www.ets.org). Testele sunt in majoritate de tipul grila , cu un raspuns posibil din 4 sau 5. S-ar putea sa trebuiasca sa dati si o proba scrisa sau un test de aptitudini .
Formularele pentru inscriere se obtineau mai demult pe gratis de la Fundatia Fulbright . Tot la Fundatie sunt disponibile sumedenie de materiale pentru antrenament pentru aceste teste. Formularele de inscriere se completeaza si se trimit prin posta, impreuna cu un cec pentru ETS.
Mai nou puteti sa va inscrieti la teste si prin Internet, la adresa indicata, dar pentru a plati trebuie sa aveti o carte de credit. Puteti insa obtine gratuit formularele de pe web, de la adresele indicate in acest text.
Antrenamentul este absolut necesar pentru rezultate bune: macar va obisnuieste cu conditiile de testare. Materiale de antrenament sunt publicate si vindute de o multime de firme si costa o gramada de bani. S-au publicat si de catre edituri romanesti. Cel mai bine este sa le luati de la un prieten care a dat deja testele. Fiti atenti, pentru ca, din multele teste de pe piata, foarte putine seamana cu cele reale, de fapt.
Mai nou sunt o gramada de materiale de antrenament disponibile chiar in Romania; am auzit ca se gasesc de pilda la libraria ``Noi'' din Bucuresti (pe bulevardul Magheru, linga Intercontinental).
Cele mai bune teste sunt cele publicate chiar de ETS, care adesea sunt teste reale, date in trecut. Experienta mea cu testele facute de alte organizatii este destul de proasta: au intrebari ambigue, diferite in natura de testele reale sau chiar gresite. Acestea sunt foarte frustrante la antrenament. Sunt preferabile, fireste, testele care indica si raspunsurile corecte.
O metoda foarte buna de antrenament este sa rezolvati teste cu ceasul in mina. Din experienta mea, patru-cinci teste complete facute de la un cap la altul sunt arhi-suficiente pentru pregatire. Fireste, eventualele goluri de cunostinte trebuie umplute din alte surse (manuale, etc.).
Alocati cel putin o luna de pregatire pentru fiecare test, desi mai bine ar fi trei.
In testarea facuta pe calculator, rezultatele obtinute sunt prezentate instantaneu, dupa care sunteti interogat despre locurile unde trebuie trimise acestea.
Romanian Education Foundation este o organizatie care sponsorizeaza testele studentilor romani cu rezultate bune (http://www.roed.org); ii puteti contacta la:
| Romanian Education Foundation |
| PO BOX 19813 |
| Stanford, CA 94309 |
| USA |
Le trimiteti formularele si ei baga in plic banii. Adaugati o copie dupa foaia matricola si o scrisoare in care aratati de ce meritati banii si de ce nu-i puteti plati. Fundatia functioneaza din donatii si nu poate plati toate testele, deci incercati sa-i convingeti ca meritati atentia lor. Puteti sa-i contactati prin e-mail la andrei at roed.org si mihai at roed.org.
Multe universitati afirma ca nu primesc scoruri decit de la ETS, ca sa nu le falsificati. Din cauza asta, ar fi bine sa aveti o idee despre patru universitati la care vreti sa mergeti, chiar daca dati testul cu un an inainte de admitere. Puteti cere ETS sa trimita scorurile si mai tirziu, altor universitati (dar nu mai tirziu de perioada de expirare a scorurilor, care este de vreo 5 ani pentru GRE si 2 pentru TOEFL), contra cost.
Scorurile se dau in doua forme: pe o scara absoluta (``650 de puncte'') si pe una relativa (``87% din candidati au avut un scor mai slab ca acesta''). ETS face toate eforturile ca 600 de puncte la testul de azi sa insemne cam acelasi lucru ca 600 de puncte la testul de acum doi ani.
In curind testele se vor administra numai pe calculator, si vor fi adaptive, in sensul ca greutatea intrebarilor va varia in functie de corectitudinea raspunsurilor date pina atunci. Din acest motiv, testele vor fi mult mai scurte decit in trecut (cind erau 3 ore); singura parte neplacuta este ca nu poti sa te intorci sa corectezi o greseala pe care ai facut-o.
Testele se pot da in tot timpul anului in Iasi, la Universitate, corp A, linga catedra de limbi straine sau in Bucuresti. Puteti da teste in fiecare marti si vineri din saptamina si in a doua joi din luna, intrucit aceste centre au devenit permanente. Doar Clujul a ramas cu examene sporadice.
TOEFL este cerut fara exceptie pentru cei care nu vorbesc limba engleza ca limba materna (http://www.toefl.org). Numele vine de la Test Of English as a Foreign Language. ETS ofera TOEFL simultan cu alte teste: TSE (Test of Spoken English ), in care sunteti inregistrat pe banda si se estimeaza calitatea vorbirii dvs., si TWE (Test of Written English ), la care trebuie sa compuneti un mic eseu. TSE si TWE nu se dau chiar de fiecare data cind se da TOEFL, asa incit trebuie sa fiti atenti daca vreti sa le dati. Cele mai multe universitati nu le cer.
Testul nu este prea greu si un scor TOEFL bun nu inseamna ca sunteti un bun vorbitor.
Cind luati materialele de inscriere de la Fundatia Fulbright veti primi o brosura care explica pe-ndelete totul, asa ca ma voi multumi cu putine avertismente. Pentru informatii de ultima ora vizitati web-site-ul indicat.
Testul are o sectiune in care trebuie sa ascultati intrebari puse pe banda si sa raspundeti in scris. Se gasesc benzi tipice pentru antrenamente, dar cel putin cele cu care m-am antrenat eu lasau mai mult timp de gindire intre intrebari decit am observat la testul real.
Centrele in care se poate da testul pot fi obtinute de la adresa de web descrisa mai sus. Incepind din 1999 vor fi centre in Bucuresti, Cluj si Iasi.
Testele SAT (Scholar Aptitude Test ) sunt pentru studentii care vor sa intre ca ``undergraduates''. Sunt foarte similare ca structura cu testele GRE pe care le descriu mai jos; in plus acest document se ocupa teoretic de doctoranzi, deci nu voi mai vorbi despre SAT. Vizitati si http://www.collegeboard.org/sat/html/students/indx001.html pentru informatii.
Exista doua teste GRE: unul numit ``general '', care testeaza cunostintele de limba engleza (ceva mai adinc decit TOEFL) si o oarecare abilitate a inteligentei, si un al doilea, numit ``subject ''. Exista cite un test subject pentru fiecare domeniu academic. Majoritatea universitatilor cer GRE general, dar numai unele dintre ele pe celalalt. Vedeti si http://www.gre.org.
In formula (in curind invechita) ``cu hirtie si creion'', cele doua teste sunt oferite la aceleasi date, cel general dimineata si cel specializat dupa-masa. Nu recomand insa luarea testelor in aceeasi zi, chiar daca asta economiseste ceva dolari: durata totala depaseste 8 ore. Nota: s-ar putea ca noile teste pe calculator sa fie mai rezonabile ca durata.
Acest test este proiectat pentru vorbitorii de limba engleza (si studentii americani care vor sa intre la doctorat il dau) si este destul de dificil si pentru ei.
Nu trebuie sa disperati daca luati un scor mai mititel la una din sectiuni; criteriile universitatilor sunt relativ laxe, mai ales in ceea ce priveste partea verbala. Prieteni de-ai mei au intrat la universitati excelente cu scoruri verbale sub 50% sau analitice in jur de 70%.
Fiecare disciplina are propriul ei test de specialitate; exista GRE de matematica, de calculatoare, de muzica, etc. Cantitatea totala de cunostinte necesare nu este prea mare (as compara-o cu cunostintele cerute la un examen mai greu de facultate), dar cunostintele acopera foarte multe subdomenii si asta face pregatirea mai dificila.
Aceste recomandari erau valabile numai pentru testul cu creionul; la cel pe calculator nu se mai aplica:
Trebuie lucrat foarte repede (3 ore/80 intrebari inseamna cam 2:15 minute de intrebare). Sfatul meu este ca trebuie rezolvate intii intrebarile usoare cit se poate de repede, dintr-o trecere rapida asupra materialului. Spre deosebire de alte teste erorile se scad, asa ca merita sa ghiciti numai daca ati eliminat unele dintre posibilitati (daca au ramas doar doua)
Dupa o vreme o sa va vina de la universitati pachetul de admitere. Daca ati fost brav si ati scris la multe o sa aveti mult de citit; in general e destul de clar ce va cere fiecare. Iata ce recomand sa priviti:
Amindoua acestea trebuie sa fie prezente.
Daca ii impresionati cu CV -ul dvs. s-ar putea sa primiti o oferta de bursa (fellowship , scholarship ), prin care universitatea va plateste numai ca sa faceti cercetare acolo. La universitatile mari sunt mai multi bani pentru asa ceva.
In ultima vreme din ce in ce mai multe universitati au o metoda de inscriere folosind Internet-ul; este probabil insa ca in orice caz veti avea de trimis si materiale tiparite, asa ca observatiile de mai sus ramin valabile.
Empiric universitatile mai bune au limita mai devreme (jumatatea lui ianuarie).
Faptul ca datele limita variaza o sa va fie de folos pentru ca puteti completa formulare in rafale, dar va ridica o problema neplacuta: universitatile care v-au primit intii vor cere sa le confirmati primirea, iar cele mai intirziate inca nu vor fi inceput procesul de admitere.
Chiar daca nu reusiti sa completati dosarul, trimiteti tot ce aveti inainte de limita; veti fi atentionat daca lipseste ceva si probabil ca vi se va da sansa sa recuperati.
O metoda, care poate avea doua taisuri, este sa contactati direct profesori. Aratati-le contributii pe care le aveti in domeniul in care lucreaza ei, trimiteti-le rezultate, lucrari. Toate astea direct, prin posta sau e-mail, in paralel cu operatiile de admitere. Daca sunteti bun si convingeti profesorul, el poate avea un cuvint mai greu de spus decit intregul comitet de admitere , mai ales daca isi asuma sarcina sponsorizarii dvs. Partea proasta este ca, daca descoperiti ca nu va intelegeti cu persoana dupa ce o cunoasteti, (exista si genii meschine) o sa fie probabil putin mai greu sa desfaceti alegerea.
Oricum, metoda are un potential remarcabil. Exploatati-o inteligent: in corespondenta cu profesorul fiti concis, clar, corectati textul, si nu scrieti lucruri neinteresante. Aproape intotdeauna un profesor vrea noi studenti, mai ales studenti buni.
Daca incercati sa mergeti la o universitate de prima mina va trebui sa realizati ca aveti niste contracandidati foarte solizi. Cei mai buni studenti din Statele Unite se inscriu de obicei la majoritatea universitatilor mari. Multi dintre acesti studenti au facut deja cercetare destul de solida cind erau inca ``undergraduates'', si vin cu lucra'ri publicate in conferinte internationale, si cu recomandari semnate de profesori cu renume. Dar chiar daca nu vreti la prima universitate din domeniu, tot va trebui sa va pregatiti dosarul cu mare grija.
Partea asta o sa va ia multa vreme si o sa fie tare plictisitoare. Dati-i insa multa atentie: tot ce se stie despre dumneavoastra acolo se stie din acest dosar; daca este prost, adio admitere. Daca este bun, nici nu mai conteaza cum sunteti in realitate (desi de obicei exista o corelatie), sunteti ca si primit. Voi atrage atentia asupra pieselor mai importante; in general americanii nu tin la birocratie prea mult, ci ii intereseaza mai mult caracteristicile dvs. personale.
Puteti gasi niste recomandari si la http://bgess.berkeley.edu/gradinfo/index.shtml.
Perspectiva unui american despre subiect este la http://www.gettingintogradschool.com.
Desi toti zic ca vor originalele, o copie buna merge aproape mereu. Daca sunt cu adevarat nemultumiti si credeti ca aveti sanse sa va accepte, platiti mai tirziu taxa la ETS pentru a trimite scorurile oficiale.
Tot asa, copiile in general merg. Cind eu am trimis pachetul inca nu aveam scorul la testul ``subject'' pe care l-am dat in decembrie (si deci rezultatele au venit in februarie). Asa ca la scorul acesta am scris ``pending: taken in December'', iar imediat ce a venit scorul am trimis o copie care a ajuns la timp pentru a fi considerata.
Aceasta este cea mai importanta piesa a dosarului, mai ales daca bateti la o universitate de anvergura. La aceste scrisori se vor uita profesorii de acolo cel mai atent.
Iata ce trebuie retinut, in opinia mea:
Iata o metoda interesanta pentru a face o recomandare mai solida, care e inspirata din metoda unui profesor din Grecia; acesta, cind da o recomandare, adauga o lista a altor studenti, pe care i-a recomandat in trecut, si care toti au ajuns prin State la universitati cu renume, dind si informatii despre ``unde'' e fiecare dintre ei acum. Dupa asta claseaza pe cel recomandat undeva in ierarhia asta. In felul asta indica foarte clar nivelul studentului, intr-un mod pe care cei de aici il pot evalua concret.
Daca vreti neaparat sa aveti sanse la o universitate, poate merita sa le dati banii.
In realitate aveti sanse foarte mari sa fiti primit si fara bani, mai ales daca aveti un dosar ``beton''. Adesea vor accepta sa va primeasca fara bani si sa le platiti atunci cind ajungeti acolo. Asta este o solutie.
Dupa cum vom vedea mai jos, in procesul de admitere uneori sunt implicate doua organizatii ale aceleiasi universitati: departamentul la care mergeti si ceva numit de obicei ``graduate school ''.
Ceva foarte interesant mi s-a intimplat mie in doua cazuri: pentru ca nu am trimis banii, ``Graduate School'' mi-a respins imediat inscrierea. Cu toate acestea, dupa putina vreme am primit de la Departament o mentiune favorabila: eram primit! Asta pentru ca lovisem unde trebuie: impresionasem profesori. Cind am aratat celor de la departament ca de fapt inscrierea mea nu este in regula s-au oferit sa aranjeze pentru mine problemele: fie sa imi plateasca ei taxa, fie sa ma pasuiasca o vreme.
Frumusetea acestei scheme este ca scapam fara a plati taxa: urma sa platesc numai la facultatea la care in fine alegeam sa merg! Deci dadeam banii dupa ce vedeam ``marfa''!
Nu pot sa va incurajez sa procedati in acest fel, pentru ca s-ar putea sa nu mearga: totul este ca pachetul trimis la departament sa impresioneze un profesor, care are o mai mare putere de decizie decit orice functionar. Intrebarea este daca dosarul ajunge vreodata sub ochii unui profesor; o secretara fara inclinatii stiintifice poate intuneca viitorul unui geniu sarac fara sa clipeasca, respingind dosarul incomplet.
Nu subestimati timpul necesar completarii formularelor; este substantial (ore). Stringeti cu grija materialele cerute de fiecare universitate intr-un plic separat.
De obicei sunt simplu de completat; au explicatii. Atentie pentru ca pe unele trebuie sa le copiati inainte de a le completa si trimite! Asta poate fi folositor si daca unele se pierd in marea de hirtie a sistemului postal sau de la oficiile de admitere (s-au vazut cazuri).
Despre tipul vizei (uneori e o rubrica de completat) vom vorbi mai jos. Daca aveti o bursa Fulbright aveti o viza J-1 , altfel aveti o viza F-1 .
Aceasta bucatica de proza este iarasi foarte importanta. Ce trebuie sa fie inauntru, fiecare universitate indica de obicei. In principiu vor sa vada ca aveti intr-adevar de gind sa studiati serios pentru doctorat si ca aveti o oarecare viziune asupra importantei lui.
Aceasta ``expunere de intentii '' este sigur citita de un profesor (si nu de un functionar, ca majoritatea materialelor din pachetul de admitere); fiti scurt, concis si convingator, pentru ca parerea unui profesor conteaza mai mult decit orice altceva pentru admitere. Corectati erorile de gramatica.
Desi personalitatea fiecarui candidat si stapinirea limbii engleze dau nota acestui text, voi include mai jos unul care a dus autorul la una din primele 4 universitati din domeniu, inaintea unor persoane care aveau rezultate mai bune la note, scoruri, etc. Pentru idee.
Statement of Purpose
Current Degree Goals
I intend to complete a Ph.D. in computer science. I would like to study formal foundations of artificial intelligence or computational linguistics as an area of specialization. The topics (inside these areas) that attract me mostly are automatic learning and natural language processing.
Reasons for Selecting a Field of Study
What draws me to these domains is the insights they give upon the human cognition and communication processes. I would like to study these matters in a computer science framework because I consider this discipline more likely to operate with formal, rigorous considerations than traditional linguistics or psychology, and also capable of building ``live'' proofs (i.e. programs) for some theoretical assumptions. I hope to be able to say one day how much of the nature of human intelligence is computational.
I have to say that my desire of studying artificial intelligence is very old -- its origin stands in the years of the secondary school, when I first heard about the Turing test.
I know that artificial intelligence has not risen yet to the height of its name, but I do not regard it as a blind alley. Many seminal ideas came in computer science from this field. I am sure that it is able to contribute actively to the understanding of the human mind.
Concrete Objective of Graduate Study
I intend to study in a rigorous way the theories of the learnable. I believe that many exciting discoveries are to emerge into this field, and that ideas from another area may prove beneficient. I would like to study in a deeper manner the correlation between language and the learning process, because I feel that much of the human intelligence relies on the usage of the natural language.
Professional Aspirations
My ultimate goal in computer science is a career in an academic environment, as it would allow me to intertwine research with teaching. I have chosen research -- first, because it is the only way I could get an answer to my questions, and second, because I suppose it an activity that could hardly become routine. I see research as an essentially creative act, that gives a significance and a meaning to an apparently chaotic reality. In this sense, research is a work of setting things in order. I would like to accompany the research work with a teaching one, as my experience makes me believe that the joy of finding out and understanding new things is very much increased if communicated to other people. Moreover, the teaching experience contributes to a deeper comprehension of a discipline.
Why to This University?
I have chosen your university to apply to because I know it has one of the best department of computer science in U.S., and also in the world. I know also that it has a strong school of artificial intelligence, and that some of the ``aristocracy'' of this domain is employed by this university. I hope that, if admitted, I could have the possibility to improve myself fast in such an elevated environment.
Aceasta trebuie simultan sa arate oficial si sa fie scrisa in engleza, ceea ce nu era prea usor in 1996 in Romaania. Probabil ca va trebui sa trimiteti o copie dupa original si o traducere. Pentru a obtine traducerea recomand urmatoarele metode:
Eu am bagat in unele din plicurile cu formulare si materiale care nu mi-au fost cerute impreuna cu o notita explicativa de genul:
Dear Madam / Sir,I want to clarify the following possible irregularities; please excuse me if these complicate your task of processing my application:
- 1.
- a letter of recommendation should come to you by mail directly from one of my recommenders.
- 2.
- I do not yet have the GRE subject score; I will send it to you as soon as I receive it.
- 3.
- I used a separate sheet of paper for my ``Statement of Purpose''.
- 4.
- I added to the regular application materials the following papers which may strengthen my credentials:
- (a)
- A copy of my TOEFL score report.
- (b)
- A copy of my GRE general test score report.
If I have to send the ETS original scores I am ready to make the necessary steps towards their emission, although this is not very easy for my budget.
- 5.
- A copy of a certificate ... showing my work at ....
- 6.
- A copy of the diploma I earned in 1995 at the ... contest.
- 7.
- A curriculum vitae .
Thank you very much for your patience.
Daca ati primit premii la concursuri, comunicari stiintifice, puneti-le in pachet. Adaugati si scurte traduceri si capsati-le laolalta ca sa simplificati munca cititorului.
Daca ati lucrat la alte universitati sau la proiecte importante cuvinte de lauda de la coordonatori sunt foarte utile (de exemplu din programele TEMPUS). O scrisoare calduroasa de la un profesor din strainatate este foarte valoroasa si mult mai credibila.
Puteti adauga la pachet si scurte descrieri ale lucrarilor de cercetare la care ati colaborat (ex: diploma). Nu scrieti prea mult, dar convingeti ca ati facut o munca de adincime. Pentru ca se adreseaza unui profesor, puteti fi tehnici in explicatie. Am vazut cazuri in care studenti au fost admisi pentru ca erau familiarizati cu unelte sau tehnici pe care un profesor vroia sa le foloseasca in cercetarea lui, deci nu ezitati sa aratati ca aveti cunostinte largi.
Daca aveti lucrari prezentate la conferinte (de orice fel), includeti cel putin un rezumat sau poate chiar intreaga lucrare (daca este in engleza).
Scrierea unui Curriculum Vitae bun este o treaba nebanala, la care nici eu nu ma pricep foarte bine. Iata totusi niste recomandari:
Fiti atenti cu modul in care descrieti publicatiile: in Europa este comun ca un articol aparut in mai multe locuri sa fie trecut de mai multe ori (ex. publicat undeva, prezentat la un simpozion, proiect de curst, etc.). Americanii nu au acest obicei; mentionati clar: ``also appeared as...; presented at...''.
Cum spuneam mai sus, unele universitati au doua organisme specializate care se ocupa de admitere: unul la nivelul universitatii (ex: graduate school ) altul la nivelul departamentului . Departamentele mari poseda propria lor orgranizatie pentru studenti ``graduate''.
Important este ca s-ar putea sa trebuiasca sa trimiteti doua plicuri cu documente diferite, cite unul la fiecare instanta. In plicul de la ``graduate school'' (probabil) nu are sens sa puneti nimic in plus fata de ceea ce e cerut, pentru ca acolo treaba este mai birocratica si functionarii care prelucreaza materialele nu stiu mare lucru despre domeniul dvs.
Dupa primire, universitatile va vor anunta daca li se pare ca ceva lipseste: taxa de procesare, diploma sau foaia matricola oficiala, scoruri ETS oficiale. Daca aveti, e-mail faza asta este foarte rapida si va permite sa reactionati in timp util.
In general, veti fi lasat si putin dupa expirarea datei limita sa completati dosarul, asa ca aveti ocazia sa trimiteti tot ce mai lipseste.
Incepind de prin februarie-martie incep sa vina raspunsurile, si vor tot continua pina in iunie. Va doresc sa aveti tot atitea raspunsuri cite inscrieri, desi mereu cite un formular dispare in ceata. Daca sunteti admis, se poate sa fiti contactat prin telefon sau e-mail. Documentele oficiale de admitere sunt trimise intotdeauna prin posta.
Universitatile admit si resping in rafale, asa ca daca amici de-ai dvs. au primit un raspuns de la o universitate si dvs. nu, asta nu inseamna nimic; poata sa vina si ``da'' si ``nu''.
Am tras linie. De aici incolo voi presupune ca ati fost admis de cel putin o universitate, pentru ca altfel trebuie sa reluati ciclul de la pasul 1, cu mai multa experienta. Cunosc cel putin un caz care a intrat abia din a doua incercare, fiind acceptat la doua universitati de top 12. Eu insumi am fost refuzat de o universitate de care am fost acceptat in anul urmator (an pe care l-am petrecut la o universitate care ma primise din prima).
Nu disperati deci daca ati fost respins prima oara: daca stiti ca aveti merite, atunci inseamna ca ati facut ceva prost in dosare. Consultati-va cu cineva care se pricepe.
Daca sunteti primit, de obicei universitatea va desemna o persoana de contact care sa va raspunda la intrebari si sa va ajute la inceput. Ar putea fi un alt student ``graduate'', un profesor sau secretara departamentului. Nu ezitati sa puneti intrebari! Aveti multe lucruri de aflat.
Universitatile mai bogate se vor oferi sa va plateasca o parte din banii de drum si cazarea pentru o saptamina pentru a vizita si decide intre mai multele oferte pe care le aveti. Studentii americani care sunt primiti de mai multe universitati profita adesea si se plimba in toata tara vizitind departamente. In definitiv nu poti alege fara a vedea, nu?
Daca sunteti primit de cel putin doua universitati, s-ar putea sa stringeti destui bani ca sa va platiti biletul de avion si sa faceti drumul! O sa aveti probleme insa cu viza , care se obtine usor daca aveti un I-20 (vedeti mai jos); un I-20 veti primi insa dupa ce acceptati oferta de admitere.
Pentru ca schema sa mearga, trebuie de asemenea ca perioadele pentru care sunteti invitati sa vizitati sa fie una linga alta, pentru ca nu primiti bani de trait pentru gaurile dintre vizite. Vedeti cum va merge.
Oricum, daca puteti veni, experienta merita cu prisosinta; puteti afla foarte multe lucruri interesante in acest fel, si puteti face o alegere mai inteleapta a universitatii.
Credeati ca greul s-a terminat? Nici vorba! Daca ati scris la multe universitati probabil ca ati fost primit de mai multe. Pe care o alegeti?
In primul rind acceptarile vin pe rind; fiecare acceptare va da o data limita pina la care sa raspundeti. Nu va grabiti cu raspunsul: asteptati pina aveti maximum de informatie. Data limita traditionala este de 15 aprilie, dar la nevoie o universitate va mai poate pasui putin, daca i-o cereti.
Veti avea de ales poate intre universitati mai putin importante care va ofera conditii foarte avantajoase (ex: multi, multi bani) si universitati mari care va trateaza mai simplist. Ce pot sa va zic: o diploma la o universitate faimoasa deschide toate usile; in plus e mai usor sa te muti de sus in jos decit invers (adica daca nu-ti place la universitatea mare poti, probabil obtine din nou o oferta avantajoasa de la una mica); e mult mai greu de-a-ndoaselea.
Desigur, multi factori vor intra in joc pentru decizie; e o treaba personala.
Va trebui deci sa acceptati o oferta si sa le respingeti pe toate celelalte. Sa presupunem ca ati facut si acest pas.
Cursurile incep dupa jumatatea lui august. Pina atunci mai aveti o sumedenie de lucruri de facut. Va trebui probabil sa completati formulare aditionale:
Studentii ``full-time'' primesc o viza americana numita F-1 . Studentii cu burse Fulbright (sau mai exact studentii care fac parte din schimburi de studenti) primesc vize J-1 . Sotii(le) studentilor F-1 care-i insotesc primesc vize F-2 , iar cei(le) ale studentilor J-1 primesc, logic, J-2 . Exista si alte (multe) soiuri de vize, dar nu cred ca veti avea de-a face cu ele.
Vizele isi pierd valabilitatea daca incetati de a fi student la universitatea care v-a primit; daca va transferati la o alta universitate, va trebui sa obtineti alta viza.
Mai puteti afla despre diferenta dintre vize in sectiunea numita ``Dreptul de munca''.
Ca sa obtineti viza F-1, universitatea trebuie sa va trimita patru foi de hirtie numite formularul I-20 (sau IAP-66 pentru J-1). Studiati cu atentie formularul si anuntati orice greseli universitatii, ca sa va trimita unul nou. Nu e de glumit.
Cu formularul I-20, un pasaport valabil, niste bani si o poza de pasaport va asezati dimineata la ora 7:30 la coada in fata ambasadei americane. Daca sunteti acolo cind se distribuie biletelele, atunci veti intra in ambasada inainte de 1. Daca aveti deja un F-1, si vreti altul puteti sa mergeti la ambasada la ora 15:00 si sa lasati pasaportul peste noapte pentru procesare; nu mai stati la coada.
Mai nou (1999) viza F-1 costa 105$: 45$ care reprezinta taxa de interviu si care se plateste in lei la banca Transilvania, si 60$, care reprezinta taxa propriu zisa pentru eliberarea vizei si care se plateste in $ la ambasada.
Iata o mica reclama privitoare la plata vizei:
Serviciul se bucura de succes (41 000 persoane in 1999) si economiseste timpul. Persoanele trebuie doar sa completeze documentatia disponibila la orice reprezentanta locala DHL, sa plateasca taxa de viza la oricare din sucursalele Bancii Transilvania si sa expedieze actele la Ambasada SUA. Taxele se achita in lei si reprezinta contravaloarea a 45 de dolari SUA. In afara taxei de viza, clientul nu are de platit la Banca Transilvania nici un comision, iar plata taxei nu necesita deschiderea unui cont bancar. Termenul de transfer al sumei catre ambasada este de maximum doua zile.
In ultima vreme am primit mai multe relatari alarmante cu privire la obtinerea vizei F-1. In trecut obtinerea acestei vize era o simpla formalitate. Cunosc insa cel putin doua cazuri de studenti care (cel putin din informatiile care au ajuns la mine) aveau toate hirtiile in regula, si care au avut mari dificultati in a obtine viza. Plecarea la studii in Statele Unite este o activitate legitima; nu trebuie insa sa dati impresia ca scopul dumneavoastra este sederea permanenta; in acest caz veti fi aproape sigur refuzati.
Ca atare, luati interviul in serios. Iata aici niste posibile actiuni:
Viza se elibereaza pe loc, dupa o scurta perioada de asteptare de cam o ora. O foaie din I-20 va fi sigilata intr-un plic si capsata de pasaport, celelalte vor fi ale dvs. (desi am auzit de cazuri in care studentul a primit o singura foaie). Nu pierdeti nici una din foile pe care le aveti, nici macar copia.
Vara avioanele peste ocean sunt incredibil de aglomerate; Boeinguri 747 pline ochi traverseaza zilnic Atlanticul. Daca vreti sa nu va ruinati, va trebui sa faceti rezervare la avion foarte devreme (cu cel putin 2 luni inainte!). Explorati mai multe alternative, la agentiile de voiaj . Va recomand sa cumparati bilete doar dus (dar nu pentru ca nu va mai intoarceti, ci pentru ca un bilet dus-intors are o perioada limitata de valabilitate si nu e prea clar cind o sa veniti inapoi prima oara). Pretul vara este in zona 5-700$, depinzind de distanta (America are 3200 mile!) si de agentie.
Pina in '97 fundatia Soros sponsoriza cu generozitate un bilet de avion pentru studentii care mergeau la studii. Mergeti cu cel putin doua luni inainte la fundatie si intrebati daca mai au bani. Va trebui sa completati din nou formulare: un CV , doua recomandari , o copie dupa invitatie, o descriere a proiectului pentru care plecati. http://www.sfos.ro.
In mod traditional Fundatia Fulbright organizeaza o orientare pentru viitorii studenti in State, pe la inceputul lui iulie. Dati un telefon si intrebati pentru ca este relativ interesant. S-ar putea sa va puna in contact cu un student care a mai fost prin State, sa va dezmeticeasca.
Statele Unite sunt casa Diversitatii cu D mare. Aici aproape totul este cu putinta. Din cauza asta ceea ce e valabil pentru un loc poate sa fie complet diferit pentru un altul. Cea mai notabila exceptie sunt marile metropole: New York City si Los Angeles. Aparent foarte multe din lucrurile care sunt adevarate pentru marea suprafata a teritoriului american sunt false in aceste mari aglomerari urbane.
Voi urma aceeasi metoda si in aceasta sectiune: dezvalui numai ceea ce nu va fi evident, sau ceea ce m-a surprins.
Regula pe scurt este una singura: sa-ti fie clar ce vei face in primele trei zile: unde dormi, unde trebuie sa te duci, cum te deplasezi. Odata trecute aceste trei zile, poti usor deveni autonom si rezolva orice problema in noul mediu. Pentru primele trei zile insa, un ajutor extern este foarte util, care sa-ti arate cum se ajunge in diferitele locuri, care sa te ia de la aeroport si care sa te duca in locul unde o sa dormi pentru inceput.
Principalul contact este secretara departamentului la care va duceti; in general ea/el va va putea ajuta chiar cu probleme mai ciudate. Daca in departament exista romani, este bine sa contactati pe unul dintre ei dinainte: in primele zile folosirea continua a englezei este obositoare, iar eficienta comunicarii scazuta, asa incit niste sfaturi rapide in limba nativa sunt foarte valoroase. Frumos din partea departamentului ar fi sa aloce un voluntar care sa se ocupe de dumneavoastra la inceput, raspunzind intrebarilor initiale si ghidindu-va in prima zi.
In cazul extrem minimumul pe care trebuie sa-l stiti este:
Atentie daca ajungeti in week-end sau noaptea: nu o sa fie nimeni la facultate sa va intimpine; trebuie sa aveti o destinatie precisa in minte. Contactati neaparat secretara departamentului inainte de plecare, de preferinta prin e-mail, fax sau telefon.
Trebuie spus ca viata in Statele Unite este extrem de usoara datorita maniei americanilor de a face totul cit se poate de simplu (cu o singura exceptie notabila: plata taxelor). Asa incit birocratia pe care o veti face va fi extrem de redusa ca volum si rezonabila. In general veti avea la-ndemina toate informatiile de care aveti nevoie, sau veti sti de unde sa le luati. Circulatia informatiei in societatea americana este intr-adevar remarcabila si impresionanta, si se reflecta intr-o extrem de mare eficacitate a muncii desfasurate.
Puteti inceta de a citi acest document de aici incolo fara a avea vreo pierdere notabila; eu voi continua sa-l scriu, pentru ca nu poate sa faca prea mult rau.
Daca exista un loc pe pamint unde se gaseste orice, apoi aici este. Asa ca orice lucru ati uitat acasa nu-i bai, puteti sa-l cumparati din nou (presupunind ca nu sunteti la strimtoare cu banii, ceea ce nu e neaparat adevarat in primele luni).
Problema se pune mai curind invers: ce ati lasat acasa este bun lasat, si va costa bani buni dincoace. De aceea poate este mai bine sa aduceti lucrurile de care aveti nevoie.
Fiecare persoana poate lua pe avion 64 de kilograme la cala si inca 20kg la bagaje de mina. Limitari din partea aceasta nu veti avea deci.
Luati-va majoritatea hainelor. Americanii se imbraca foarte putin formal, asa incit daca aveti 4 costume probabil ca nu o sa le folositi prea des, cel putin daca va luati dupa ei.
Nu uitati sa va interesati de clima: in California nu are nici un sens sa carati paltonul, iar pentru partea din nord trebuie sa va asteptati la o vreme mai rece ca la noi.
Alte lucruri utile de care veti beneficia cu siguranta:
Nu are sens sa carati:
``Travelers checks'' sunt probabil metoda cea mai convenabila prin care puteti transporta bani fara sa va fie frica de furturi sau pierderi. Acestea se pot cumpara de la bancile romanesti pentru un comision de circa 2%. Ele sunt practic niste bancnote pe care le semnati la banca si pe care trebuie sa le semnati din nou cind vreti sa le folositi (deci care furate nu mai valoreaza nimic pentru hot). Numerele lor de serie le notati pe o hirtie separata; daca pierdeti cecurile puteti suna la un numar de telefon gratuit (oferit impreuna cu cecurile) si cecurile va vor fi inlocuite. In Statele Unite si in multe locuri din Europa le puteti fie schimba pe cash la o banca, fie cumpara direct cu ele. Probabil ca cele mai multe le veti varsa direct in contul de la banca pe care il veti deschide odata ajuns.
Probabil ca veti primi primul salariu abia dupa o luna de la sosire, asa incit va trebui sa faceti fata multor cheltuieli de inceput din resurse proprii. O estimare a sumei necesare este de cam 1000-1500$. Daca nu posedati aceasta suma nu disperati: probabil ca universitatea va va ajuta cumva dupa ce v-a primit, poate cu un imprumut.
Va trebui sa inchiriati o locuinta, fie ea si in campus ; regula este ca la semnarea contractului se plateste o garantie (security deposit ) si chirie pe o luna (cel putin), ceea ce poate insemna dintr-un foc 600-800$. Deci nu-i de glumit.
Veti fi probabil obligati sa va faceti o asigurare de sanatate. Sistemul de sanatate american este foarte interesant: totul se plateste de catre pacient; nu exista nici un fel de ajutor de la stat (cu mici exceptii pentru pensionari si handicapati).
Pe de alta parte sistemul de sanatate este extrem de modern (aparatura de ultima ora) si extrem de scump. Tabela 6 ofera niste preturi orientative.
|
Daca nu aveti asigurare medicala si (Doamne fereste) aveti un accident, va trebui sa platiti totul din buzunar. Daca aveti asigurare, platiti mult mai putin.
Firmele de asigurare sunt private si ofera tot felul de planuri: pe masura ce dai mai multi bani lunar, platesti mai putin cind e nevoie. O asigurare studenteasca buna, pentru un ins sanatos si tinar, este cam de 600$ anual.
Adesea asigurarile studentesti nu acopera dintii si ochii. Deci faceti-va o verificare completa si reparati toate problemele inainte de a pleca, atit in ceea ce priveste dantura cit si ochii. Cumparati o pereche de ochelari de rezerva.
Asigurarea se poate plati fie dintr-un foc fie in rate; probabil ca veti semna contractul de asigurare dupa ce ajungeti acolo.
Zborul peste ocean este extrem de plictisitor si dureaza cam 7 ore. Durata calatoriei si oboseala cresc enorm cu numarul de escale suplimentare si de avioane schimbate. Depinzind de sursa, destinatie si numarul de escale durata zborului din Romania pina la destinatie poate fi intre 14 si 36 de ore. Cautati un bilet care merge cit mai direct.
Veti imbarca bagajele la urcare si nu le veti mai vedea decit la punctul de vama de la intrarea in SUA, indiferent de cite ori va opriti.
Vama in SUA se face in primul aeroport international in care opriti. E putin probabil ca vamesii sa va rascoleasca prin bagaje; dupa vama bagajele le bagati imediat la loc si le luati din nou la sosire.
In timpul zborului veti completa doua mici formulare: I-94 si unul legat de vama si alimente, pe care o sa scrieti ca nu aveti. Foaia I-94, bonul despre alimente, pasaportul si I-20 sunt inspectate la vama la intrare. Plicul cu I-20 este scos din pasaport si in locul lui este capsata (sau pusa) o bucatica din I-94. Teoretic trebuie sa dati inapoi I-94 prima oara cind iesiti din State, asa ca nu-l pierdeti.
Daca sunteti casatorit ati putea percepe doctoratul ca o piedica in calea unitatii familiei. Nu are sens sa fiti ingrijorati: puteti obtine cu usurinta o viza pentru partenera(ul) dumneavoastra. Partenerul unui student cu viza F-1 primeste o viza F-2, iar cel al unui student cu viza J-1 primeste o viza F-2.
Daca nu sunteti casatorit(a) inca dar aveti un ales al inimii, atunci situatia este un pic mai complicata. Metoda de care nu am auzit niciodata sa dea gres, este de a trimite o scrisoare de invitatie pentru logodnic(a); ace(a)sta poate atunci primi o viza turistica pentru a va vizita.
Alte citeva detalii despre vizele acestea puteti gasi in sectiunea despre dreptul de munca in Statele Unite.
In general viza le va fi oferita daca nu cumva sunt perceputi ca riscind sa ramina in Statele Unite. Unele persoane se duc la ambasada cu tot felul de certificate de proprietate: locuinta, masina, etc., pentru a dovedi ca sunt ``legate'' de tarimul natal, si nu intentioneaza sa emigreze.
Un cuvint de avertisment se cuvine dat celor care-si invita parintii proaspat devenit bunici (un caz relativ frecvent printre doctoranzi): este imprudent ca parintii sa specifice ca se duc sa-si vada nepotii. Un bunic care face baby-sitting este considerat a munci ilegal in Statele Unite!
Odata ajuns veti trece printr-o serie de formalitati si instructaje. Prima perioada este mai dificila, dar privit retrospectiv totul merge foarte repede si bine; in definitiv o saptamina de birocratie pentru adaptarea de lunga durata intr-o tara straina nu e prea mult, nu?
Universitatea se va ocupa cu siguranta de dumneavoastra, probabil organizind o orientare pentru toti studentii internationali.
Numarul de asigurari sociale este compus din 9 cifre si initial avea o misiune cu totul diferita. Acum s-a transformat intr-un fel de ``numar de buletin'' care identifica unic o persoana in Statele Unite. Veti completa un formular foarte simplu, pe care il inminati unui oficial, impreuna cu I-20 , pasaportul si o scrisoare din partea universitatii; de obicei asta se intimpla chiar in universitate, in timpul orientarii. Dupa trei saptamini veti primi numarul SSN care va va apartine numai dvs., pentru tot restul vietii.
Fara SSN nu puteti lucra in nici un fel, si nu puteti obtine nici permis de conducere. In realitate foarte multe din formularele pe care le veti completa vor avea undeva o rubrica ``SSN'', desi teoretic SSN-ul este confidential. Nu-l scrieti niciodata in locuri vizibile (ex: CV).
Viata in State este simplificata enorm de prezenta bancilor. In afara de masina de cola si cea de spalat, autobuz si unele magazine pricajite nu e nevoie de bani gheata niciodata.
Contul in banca trebuie deschis din primele zile, pentru ca scuteste de grija banilor si pune la dispozitie o sumedenie de mecanisme de plata, extrem de convenabile.
Puteti aranja ca multe dintre platile care vi se fac (salariu) sa mearga direct in cont, si ca multe din platile regulate pe care le faceti sa iasa de acolo (apa, electricitate, etc.).
Bancile difera printr-o gramada de detalii care-mi scapa. Cele mai importante amanunte pentru inceput vor fi rata dobinzii si depunerea (deposit ) minima. Aparent exista foarte putine banci in Statele Unite care au operatii pe teritoriul mai multor state; bancile din Pennsylvania sunt disjuncte de bancile din statul New York. Conditiile pe care le ofera bancile difera foarte tare intre localitati: de exemplu in New York City adesea nu se poate deschide un cont cu mai putin de 3000$ depunere, in Pittsburgh o valoare intilnita este de 500$, iar eu am avut cont la o cooperativa de credit (Credit Union) care avea un depunere minim de 5$. Cooperativele de credit sunt adesea cele mai convenabile, si pe deplin sigure (va vor spune ca banii dumeavoastra sunt asigurati de guvern impotriva falimentului).
Bancile cer ca tot timpul sa se afle o anumita suma in cont, altfel se platesc amenzi (sistemul e mai complicat, dar asta am priceput eu). Rata dobinzii primite pe banii depusi oscileaza undeva in jur de 3.5% pe an, dar am inteles ca ajunge cam la 1% daca se corecteaza inflatia.
S-ar putea ca universitatea sa va poata oferi informatii despre conditiilor tuturor bancilor din apropiere, dar adesea e greu de comparat oferta. Un criteriu important este ca banca sa fie relativ raspindita in zona in care veti actiona dominant, sau macar sa aiba ATM -uri (vedeti mai jos).
Probabil ca veti deschide doua conturi la banca. Primul este cel mai important:
Cecul se completeaza destinatarului. Destinatarul se duce cu cecul la banca lui. Banca dvs. cumpara de la banca lui cecul, cu bani, care sunt luati din contul dumneavoastra si depusi in al lui. Acest transfer se poate petrece la citeva zile dupa ce ati trimis cecul (poate chiar luni daca receptorul este lenes). Acesta este un fenomen neplacut, pentru ca nu este niciodata prea clar citi bani ai in cont care pot fi incasati de altcineva, si cere mentinerea unei contabilitati separate, pe hirtie.
Cecurile sunt foarte convenabile, pentru ca pot fi folosite pentru a plati tot felul de servicii prin posta .
Cecurile pot fi folosite si la unele magazine, dar atunci trebuie insotite de o forma de identificare americana (carnetul de sofer , care la ei cam tine loc de buletin). Citeodata, pentru a plati, trebuie si ca banca sa fie din acelasi stat.
Daca cineva incearca sa incaseze un cec de la dvs. si nu sunt destui bani in cont, se spune ca ``the check bounces ''. Asta se soldeaza in general cu o amenda de 25$ sau mai mult pentru dvs.
Bancile ofera uneori servicii suplimentare, cum ar fi asigurarea unui cec (cind vine sa ``bounce'' transfera automat bani din contul de ``savings'' in cel de ``checking''), sau oprirea platii unui cec (daca ati trimis de pilda un cec prin posta pentru un produs cumparat, dar care nu a venit).
Cartela poate fi folosita pentru a manipula toate conturile (checking, savings si ce-o mai fi) si pentru a interoga banca. Uneori cartea merge si la magazine. De fiecare data cind faceti o tranzactie asta se reflecta in contul din banca, dar poate nu chiar instantaneu.
Trebuie sa faceti distinctia intre firme care ofera carti de credit (aproape toate bancile, de exemplu) si marcile de carti de credit (care sunt destul de putine -- VISA, Discover sunt astfel de marci).
O carte de credit functioneaza intr-un mod foarte interesant. Fiecare carte de credit are o limita de credit; poti cumpara de la magazine, eventual plati si cecuri cu ajutorul lor (convenience checks ) sau extrage bani de la ATM pina la aceasta suma. Acesti bani sunt imprumutati de la compania care v-a oferit cartea de credit. In fiecare luna vine prin posta o lista a datoriilor pe care le aveti, datorate folosirii cartii. Dumneavoastra scrieti un cec si-l trimiteti la adresa indicata platind astfel datoria. Aveti deci de-a face cu un imprumut fara dobinda pe o luna.
Care e smecheria? Daca nu puteti plati la timp nu-i nici un bai: imprumutul este prelungit cu o dobinda de cam 12-20% pe an (variaza). Atunci compania de carti de credit face profit.
Alte venituri ale companiilor de carti de credit vin de la comerciantii de la care cumparati: la fiecare plata facuta cu VISA, de pilda, VISA primeste de la cel care vinde 0.5$ + 2% din suma. Astfel, costul folosirii cartii de credit este inclus in produse. Din acest motiv anumite magazine de maruntisuri nu accepta carti de credit: ar creste prea mult valoarea bunurilor.
O carte de credit este mult mai mult decit un simplu instrument de plata; o gramada de servicii o insotesc adesea.
Pentru a obtine o carte de credit, trebuie sa ai ceea ce se numeste ``istorie de credit'' . Cercul este insa vicios: pentru a avea o istorie de credit , e nevoie de o carte de credit. Pina deunazi, pentru un student era destul de greu sa obtina o carte de credit; mai nou insa, unele firme au oferte speciale pentru ei (AT&T MasterCard, American Express Optima For Students, Citibank Visa etc.). Vestea proasta pentru noi este ca un non-rezident american are mai putine sanse sa le obtina decit un cetatean. Pentru ca a fi refuzat de catre o companie de carti de credit se adauga la istoria de credit si o influenteaza in rau, este bine sa evitati (cel putin la inceput) sa cedati tentatiei de a raspunde tuturor ofertelor de carti de credit (si nu veti intilni putine). Din experienta mai multor romani, cel mai usor de obtinut la inceput sunt American Express Optima For Students si AT&T MasterCard. Firmele care le ofera isi trimit reprezentanti in campus (cam la inceputul fiecarui semestru). Este mai bine sa folositi un astfel de prilej pentru a va inscrie (decit sa completati formularul (``application'') si sa il trimiteti prin posta).
Trebuie spus ca unele carti de credit au o taxa anuala. Insa nu toate. Este unul din criteriile pe care trebuie sa le folositi cind va hotariti sa completati o ``application''.
Un alt mod de construi o istorie de credit este de a obtine ceea ce se numeste secured credit card (carte de credit asigurata ). Aceasta se comporta ca o carte de credit obisnuita, cu diferenta ca, inainte de a o obtine, trebuie sa depuneti o suma (egal cu limita de credit) la banca care o ofera. In felul acesta, banca se asigura ca nu va fi in pierdere daca nu va puteti achita datoriile.
De ce este nevoie de carti de credit? Avantajele sunt multiple:
Una din cele mai mari responsabilitati civice pe care va trebui sa vi le asumati (si una din cele mai costisitoare) este inchirierea unui apartament. Daca universitatea nu va cazeaza in campus (sau chiar si in acest caz), trebuie sa semnati un contract cu un proprietar pentru habitatul dvs. Contractul este un document oficial foarte important, care in caz de nerespectare va poate duce in instanta (ceea ce nu e prea amuzant, cel putin daca nu studiati dreptul). Cititi cu mare atentie hirtia inainte de a lasa pe ea parafa, ca nu cumva sa fiti tras pe sfoara. In sectiunea cu legaturi este si una spre un document despre drepturile chiriasului.
In nici un caz nu inchiriati un apartament pe care nu l-ati vazut. Inspectati apartamentul cu atentie si verificati daca totul este in buna ordine. Cereti ca defectiunile sa fie reparate si totul sa fie curatat inainte de a va muta.
Chiria este cea mai mare cheltuiala constanta pe care o veti face in timpul sederii dvs. Pretul variaza enorm in functie de pozitie (mai aproape de universitate tinde sa fie mai scump, dar depinde si de oras, de natura cartierului), numarul de camere si gradul de coabitare. O garsoniera (``studio '' sau ``efficiency '') cu bucatarie si baie ar valora cam 300-500$ in functie de comfort. Bucataria trebuie sa fie complet utilata (frigider, dulapuri, chiuveta), chiar daca nu aveti mobila . Se spune ca in general in California e mai scump, dar nu refuzati o universitate pe motivul asta.
Cel mai ieftin iese probabil daca impartiti un apartament cu mai multe dormitoare si o baie si bucatarie comuna cu alti locatari; foarte adesea studenti se asociaza in acest fel. Ca ilustratie (preturi orientative), daca un ``efficiency'' este 400$, un ``1 bedroom '' (2 camere = ``living '' + dormitor) este 520$, un 2 bedroom este 550$, un 3 bedroom este 600. Deci din ce in ce mai ieftin de persoana. Un apartament mobilat nu este neaparat mult mai scump decit unul nemobilat.
Proprietarul (fie el un ``civil'' sau o firma imobiliara (real-estate agency)) va cere o garantie (``deposit'' ) de siguranta cit chiria pe o luna (sau doua) inainte; aceasta garantie va va fi returnat la sfirsitul contractului, daca nu ati facut cumva stricaciuni care trebuie acoperite.
Este recomandabil sa nu folositi o agentie imobiliara doar pentru a gasi o casa de inchiriat, pentru ca agentia isi rezerva un comision foarte important din chirie, care poate ajunge la peste 1000$ pe an si care produce cresterea artificiala a pretului. Mai bine discutati direct cu proprietarul.
Fiti foarte atent ce anume face parte din chirie. Electricitatea, incalzirea, apa, masina de spalat, gazul si gunoiul sunt servicii pe care le puteti plati fie separat, fie pot sa fie incluse in chirie si atunci cad in sarcina proprietarului. Daca platiti electricitatea, atunci conteaza daca aveti aragaz electric, calorifere electrice si aer conditionat; diferenta este de la 20$ la 150$ pe luna.
Daca trebuie sa platiti singur toate acestea, va trebui sa contactati (probabil prin telefon ) toate companiile responsabile sa porneasca serviciile de la data mutarii.
Importanta este si masina de spalat (aproape intotdeauna insotita de masina de uscat ); cele mai comune ipostaze sunt:
Pornitul serviciului telefonic este si el in jur de 40$.
America este o tara de migratori; mai ales persoanele mai tinere schimba relativ frecvent slujbe si chiar orase. Exista o intreaga industrie a mutatului care face treaba asta relativ usoara. Firme specializate (ex. UHaul , Raiders ) inchiriaza de la carucioare pina la trailere cu care lumea isi plimba mobila. Mai ales in lunile de vara, contractele de inchiriere expira si lumea pleaca la plimbare. 1 august pare a fi virful de activitate.
Din cauza aceasta multa lume incearca sa scape de lucruri din casa inainte de o mutare si foarte adesea le vinde la preturi de nimica (relativ la obiectele noi). Se organizeaza ceea ce se cheama ``yard sale '' sau ``garage sale '' sau ``moving sale '', anuntate cu afise pe stilpi; proprietarul scoate in curte (sau garaj) marfa si amatorii de chilipiruri din imprejurimi se inghesuie si se tirguie pentru feluritele obiecte. ``The early bird catches the worm'', sau ``cine se scoala de dimineata cumpara ce-i mai interesant''. Eu am cumparat o sumedenie de lucruri in acest fel, unele adevarate pomeni. Poti astfel sa-ti mobilezi intreaga casa intr-un timp si la un pret record. Numai sa ai cum le cara.
Fiti cu ochii pe afise!
Contractele de inchiriere se semneaza in genere pentru un an (dar in zone cu o criza acuta de locuinte, ca in anumite parti din California, pot sa fie de la luna la luna); putini proprietari vor voi sa faca pe mai putin. Asta este o problema daca vreti sa plecati acasa (sau la lucru) pe timpul verii. O solutie exista: daca nu e explicit interzis prin contract, aveti voie sa subinchiriati apartamentul altcuiva. Probabil ca nu o sa va scoateti toti banii, dar oricum, minimizati pierderea. In timpul verii ofertele de apartamente de subinchiriat (sublet ) abunda, asa ca nu e prea simplu de gasit un sub-chirias. Cum v-o fi norocul si oferta.
Importanta masinii pentru civilizatia americana nu poate fi in nici un fel supraestimata.
In America se conduce mult mai civilizat si mai prudent decit in Europa si deci infinit mai corect decit in Romania. (Marea exceptie ramine New York City in care se concentreaza instinctele salbatice ale tuturor soferilor.) Fiecare stat are propriile reguli de circulatie, dar acestea sunt 99% cele din Europa.
Dintre exotismele legate de condus: in multe locuri se poate lua la dreapta chiar daca stopul este rosu. Foarte multe semne de circulatie sunt scrise in cuvinte si nu se bazeaza numai pe forma. Masinile tipice americane nu au ambreiaj si folosesc un schimbator de viteze foarte schematic (vitezele ``inainte, inapoi si parcare''). Parcarea este o adevarata problema in marile orase si costa foarte mult (estimat la 2000$/an pentru un ins care lucreaza in centru). In marile orase poate ajunge la 1500$ pe luna in anumite zone!
Benzina este de trei ori mai ieftina ca in Europa, dar se pare ca mecanicii auto tind sa ``fure'' cit incape.
Fiecare stat decide ce carnete de conducere recunoaste; probabil ca va trebui sa dati un examen de condus pentru a obtine un carnet local. Importanta masinii este atit de mare incit carnetul de sofer este legitimatia standard. Atunci cind nu ai carnet poti sa-ti iei o ``non-driver license'' pentru a-i tine locul. Examenul de carnet este foarte simplu si are de obicei o proba teoretica si una practica. Dupa proba teoretica primiti ceea ce se cheama ``learners permit'', valabil o anumita vreme, si cu care puteti conduce daca pe scaunul din dreapta se afla un sofer ``plin''. La examen trebuie sa va prezentati cu masina proprie, si insotit de un sofer adevarat.
Costul masinii nu se rezuma la cel platit proprietarului, ci include costuri de inregistrare, taxa de cumparare, impozit (pe alocuri), verificari tehnice, asigurare (foarte importanta, depinzind de o multime de factori ca virsta, numar de accidente, stare sociala, vechimea carnetului, compania de asigurari).
Procedurile la notar sunt foarte simple; in 30 de minute puteti termina cu totul. Daca va luati masina merita sa deveniti membru al clubului automobilului (American Automobile Association, AAA), care ofera la preturi reduse (39$/an) o sumedenie de servicii utile. Adesea puteti face la o agentie AAA toate formalitatile legale de cumparare a unei masini, inclusiv cumpararea asigurarii.
Puteti poseda o masina si fara a avea carnet, dar nu puteti conduce masina fara a avea macar learners permit. In multe state nu puteti avea o masina fara a avea si o asigurare , iar in nici un stat nu puteti conduce fara asigurare. Pentru a avea asigurare trebuie sa aveti cel putin learners permit.
Daca aveti dare de mina puteti lua o masina noua; altfel e mai bine cu una la mina a doua. Este foarte usor de cumparat o masina la mina a doua, cu preturi care incep de la 100$. Daca nu sunteti un as la mecanica si nici nu vreti sa locuiti intr-un atelier de reparatii, mai bine considerati o masina incepind de pe la 1500$. Puteti merge la un ``dealer '', sau puteti sa va bazati pe mica publicitate; a doua varianta e mai ieftina in general.
Ordinea recomandata este urmatoarea:
Daca sunteti urmarit de o masina de politie trageti pe dreapta si opriti. Daca masina opreste in spatele dumneavoastra nu faceti nici un gest ci coboriti lent geamul. Daca deschideti usa puteti fi chiar impuscat! Asteptati rabdator ofiterul de politie care se va apropia sa discute cu dumneavoastra.
Politia este foarte bine pregatita si gata intotdeauna sa ajute si are drepturi si indatoriri foarte bine precizate. De exemplu nu va poate amenda pentru exces de viteza fara a avea o dovada (o fotografie radar) care sa arate ca ati depasit viteza. In multe state este perfect legal sa bruiati radarul politiei si se vind chiar dispozitive. Pe de alta parte nu-i de glumit cu politia; daca vi se spune ``freeze !'' nu mai faceti nici o miscare.
Amenzile sunt foarte piparate, plecind de pe la 25$ pentru ofense mici (parcare ilegala) si urcind pina la sute de dolari. Amenda nu se plateste niciodata politistului; veti primi o instiintare pentru care o sa trimiteti un cec.
Puteti contesta o amenda la tribunal; este o experienta interesanta, daca nu este repetata prea des. Depinzind de calitatea argumentelor dvs. judecatorul poate reduce, casa sau sustine amenda.
Un doctorat nu este o treaba usoara, mai ales daca vreti sa fiti printre primii; sfaturile pe care le puteti primi sunt nenumarate, si nu sunt eu cel mai in masura sa le ofer. Iata insa niste sfaturi utile din perspectiva unui profesor; daca aveti probleme s-ar putea sa va fie de ajutor: http://www-smi.stanford.edu/people/pratt/smi/advice.html.
Pentru ca sunt foarte multe teme de corectat si laboratoare ale studentilor de supravegheat, universitatile au nevoie de foarte multa mina de lucru. Obiceiul nu este, ca in Romania, de a angaja persoane numai pentru acest scop, ci de a pune la treaba studentii ``graduate '' si ``undergraduate ''. Acesta este un lucru bun, pentru ca va reprezenta si una din sursele de finantare ale dumneavoastra pe durata doctoratului.
Nu e nici un motiv de panica daca veti fi un asistent didactic (Teaching Assistant), chiar daca va trebui sa faceti acest lucru din primul semestru. Muncile pe care le face un asistent sunt pot fi foarte variate si nu implica neaparat contactul cu studentii. Iata o lista de activitati dintre care un TA are de facut una sau mai multe:
In cei 3-9 ani de doctorat, un student are ocazia sa treaca prin toate cele trei tipuri de finantare. Chiar si universitatile foarte mari isi obliga studentii sa fie asistenti didactici, pentru ca este o experienta utila.
Un asistent de cercetare (Research Assistant) este practic mina de lucru pentru un profesor (sau proiect); este finantat de acel profesor si lucreaza pentru proiect toate cele 20 de ore cit are voie de la bursa. (Chiar daca lucreaza mai mult, nu poate fi platit legal decit pentru 20 de ore, asa cum discutam in sectiunea consacrata ``dreptului de munca'').
Departamentele fac eforturi ca doctoranzii de ani mari sa fie numai asistenti de cercetare si ca cercetarea pe care o fac sa coincida cu subiectul tezei de doctorat. Atunci imbinarea este foarte fericita, pentru ca imbini utilul (teza ) cu placutul (bani).
Altfel, desi in general postura de RA este preferabila celei de TA, pentru ca este mai productiva, citeodata e mai bine sa fii TA, pentru ca sarcinile unui TA sunt relativ limitate si se termina dupa indeplinire, pe cind ca RA poti lucra 100 de ore pe saptamina. Ca TA ai deci niste timp ``liber''.
Universitatile mai bogate isi suporta studentii fara ca ei sa fie nevoiti sa presteze ``servicii''. Studentii foarte buni pot obtine burse din surse exterioare universitatii, desi in general acestea sunt disponibile numai pentru cetateni americani. Oricum, viata cu un ``fellowship'' este intr-adevar mai simpla.
Marea mea surpriza a fost sa constat ca in America transportul public este mizerabil (dupa standarde europene). Singurul mijloc rezonabil (dar nu ca pret) este avionul . Iata o rapida radiografie a mijloacelor de transport.
Pretul unui bilet in interiorul SUA (domestic flight ) sau pe zboruri internationale este relativ ridicat. Fiecare firma ofera insa tot felul de ieftiniri pentru clientii regulati (de exemplu la fiecare 25000 de mile pe care le zbori cu ei, primesti un bilet gratuit). Cum o calatorie peste ocean are 5-6000 de mile intr-un sens, cifra poate fi atinsa prin perseverenta. Pentru ca firma sa va contabilizeze milele, trebuie sa va inscrieti (gratuit) intr-un program ``frequent flyer ''; puteti s-o faceti prin telefon, prin Internet sau la aeroport.
Unele firme fac periodic reduceri substantiale pentru anumite curse; pretul poate ajunge comparabil cu al autobuzului. Un exemplu de care stiu eu: un program al lui USAirways, numit ESAVERS , care anunta prin Internet folosind o lista de posta electronica ieftinirile din fiecare saptamina pentru week-end. Verificati paginile de web ale firmelor pentru astfel de oportunitati.
Fiecare mare companie are un set de ``hub ''-uri (aeroporturi in anumite orase) in care are cartierele generale. Nu exista curse directe intre oricare doua puncte de pe continent, ci doar curse cu schimbare la un astfel de centru. S-ar putea ca intre doua orase relativ apropiate sa trebuiasca sa schimbati avionul in cel mai apropiat ``hub''.
Autostopul este considerat extrem de periculos, atit pentru soferi cit si pentru autostopisti, deci nu va bazati pe asta; nimeni nu o sa va ia. Daca aveti de facut deplasari intre orase, probabil ca la universitate exista grupuri de discutii (prin Internet de pilda) pe care va puteti anunta intentia; daca cineva merge in aceeasi directie puteti sa-l convingeti sa va ia in schimbul unei parti din cheltuieli. Chiar daca le platiti pe toate, aceasta ramine cea mai ieftina metoda de transport.
In principiu studentii J-1 nu pot lucra in nici un fel pentru bani fara aprobarea sponsorului lor. Studentii F-1 pot lucra in timpul anului scolar, pina la 20 de ore pe saptamina si in vacante 40 de ore pe saptamina in campus, sau in slujbe legate de studii.
Foarte interesant: dupa terminarea unui an universitar, studentii F-1 au dreptul sa lucreze numarul de luni ramase, pina la 12, in domeniul lor de interes, in afara campusului (chiar la companii); chestia asta se cheama ``practical training ''. Studentii J-1 pot lucra chiar mai mult si imediat (nu dupa un an); nu au insa voie sa lucreze mai mult timp decit petrec cu studiile. In plus, dupa terminarea studiilor, poti lucra inca 12 luni ca F-1. Astfel de ``slujbe de vara'' la firme, pe post de ``intern'', aduc bani buni studentilor.
Cei cu vize F-2 nu au voie sa lucreze deloc, nicaieri. Cei cu vize J-2 pot lucra daca au aprobare de la oficiul de imigrari INS (Immigration and Naturalization Service ), cu conditia sa nu-si suporte insotitorul cu J-1. F-2 si J-2 au dreptul sa studieze.
Unii dintre studentii J-1 sunt obligati ca dupa terminarea studiilor sa lucreze timp de 2 ani in propria tara, inainte de a avea dreptul sa capete o slujba in Statele Unite.
Dreptul ``adevarat'' de munca in Statele Unite se exprima fie printr-o viza cu drept de munca (H-1 daca nu ma insel), fie prin posesiunea faimoasei ``carti verzi'' (green card ). Exista mai multe metode de a obtine cartea verde; cele mai la-ndemina pe care le cunosc sunt:
Din timp in timp veti dori sa va intoarceti acasa. Tabelele 7 si 8 prezinta o lista de agentii de voiaj din intreg teritoriul Statelor Unite.
Pina de curind metoda cea mai buna de procurare a biletelor consta din a suna pe rind aceste agentii pina gasiti bilete la un pret convenabil. Rezervati mereu biletele cele mai bune pe care le-ati gasit. Este considerat nepoliticos sa faceti rezervari duble.
Mai nou puteti face niste anchete complete folosind numai Internet-ul; sunt mai multe locuri pe web unde puteti gasi informatii complete despre preturile tuturor liniilor aeriene, si de unde adesea puteti si cumpara bilete. Doua adrese sunt http://www.expedia.com, a lui Microsoft, si http://www.orbitz.com. Puteti rezerva si cumpara bilete pe Web, de la companiile aeriene insele.
Pretul unei calatorii dus-intors variaza enorm ,in functie de sezon si de data la care faceti cumparatura; cele mai bune preturi de care am auzit ajungeau iarna la 490$ si vara la 680$, dar asta daca le cumparati cu trei luni inainte de calatorie. De azi pe miine un bilet poate costa si 1500$. Biletele sunt mai ieftine de obicei dupa marile sarbatori (ex: dupa Craciun). Metoda preferabila de plata este prin cec ; antentie: unele agentii incaseaza un comision important (2-4%) daca cumparati cu cartea de credit ; intrebati.
Din nou va recomand sa faceti cit mai putine escale, pentru ca drumul este foarte obositor altfel. Aparent se sufera mult mai mult de ``jet lag '' (schimbare de fus orar) in directia SUA-Romania decit invers.
In Statele Unite o cantitate enorma de afaceri se face prin telefon sau prin posta. Bani si obiecte circula tot timpul (mai putin obiecte prin telefon) prin aceste medii; orice vrei sa cumperi poti sa o faci de acasa, din fotoliu. Cartile de telefon ``yellow pages '' dau adrese si numere de telefon ale tuturor firmelor. Exista firme care comercializeaza numai prin telefon sau comanda postala.
Din ce in ce mai mult exista firme care fac comert prin Internet , si aceasta este o metoda intr-adevar foarte convenabila, pentru ca poti foarte usor ``rasfoi'' cataloage. Adesea puteti cumpara prin Internet produse mult mai ieftine (vedeti si sectiunea despre taxele de vinzare de mai jos). De exemplu http://www.addall.com va permite sa gasiti carti mai ieftine.
Posta costa (in 1999) 33 de centi intre oricare doua puncte din Statele Unite. O scrisoare usoara pina in Romania este 60 de centi. Posta poate manipula colete de toate felurile la preturi relativ rezonabile; cunosc persoane care, cind se muta, isi trimit o parte din mobila si cartile prin posta, pentru ca este cea mai eficace metoda.
Un american obisnuit primeste o cantitate uriasa de corespondenta, constind mai ales din reclame (junk mail ). Toate notele de plata vin prin posta, rapoartele bancare, nota telefonica, etc.
Posta ofera o multime de servicii suplimentare, cum ar fi redirectarea scrisorilor dupa mutare sau retinerea corespondentei pe timpul vacantei, desi adesea face gafe.
Posta este un organism de stat; se numeste US Mail sau US Postal Service . Puteti afla mai multe de pe Internet de la http://www.usps.gov.
Exista sisteme private de transport al corespondentei si pachetelor care fac concurenta foarte serioasa postei oficiale. Cele mai faimoase sunt UPS (United Parcel Services http://www.ups.com) care are cam 3/4 din transportul de colete din State, Federal Express (sau FedEx http://www.fedex.com) si DHL (specializat in transporturi internationale). Plata nu se face cu timbre ci prin alte mijloace (ex: carti de credit).
Aceste firme sunt mult mai fiabile ca posta si foarte adesea ofera livrare in 24 de ore, in orice loc. Transporta aproape orice; UPS chiar si oameni.
Fiecare firma are propriile cutii postale; posta de stat are niste cutii mari albastre.
In Statele Unite a suna pe cineva la telefon nu se considera (ca in Europa) o imixtiune in viata sa privata; foarte frecvent puteti primi apeluri pentru sondaje, reclame, etc.
Sistemul telefonic este in intregime privat; in fiecare regiune geografica exista unul sau mai multi operatori locali, si exista o serie de operatori care acopera tot continentul. Daca aveti un singur operator (carrier) local nu aveti de ales cine va ofera serviciile locale. Dar pentru toate convorbirile interurbane (long distance ) si internationale puteti alege o companie anume (sau poate chiar mai multe, depinzind de serviciu). Cele mai mari companii de telecomunicatii sunt AT&T (American Telephone and Telegraph ; un gigant!), MCI (Microwave Communications Incorporated ) si Sprint . Exista si alte companii mai obscure, care adesea ofera preturi mult mai bune, in special pentru convorbiri internationale. Preturile sunt mult mai bune, in valoare absoluta, decit cele din Romania, de pilda!
Batalia pentru clienti este acerba. Firmele se dedau la cele mai stranii tertipuri pentru a-si fura una alteia clientii. Puteti in orice clipa schimba compania de interurbane pentru o taxa de circa 5$. Pare ciudat, dar te poti tirgui ca un birjar cu marile firme de telefoane pentru tarif. Iata o conversatie plauzibila:
(Sprint) - Am observat ca v-ati mutat serviciul telefonic la AT&T plecind de la Sprint. Putem intreba de ce?
(Client) - AT&T mi-a oferit un tirg mai bun: 70 centi pe minut cu Romania si un cec de 50$ ca sa ma mut.
(Sprint) - Noi va oferim pentru 3 luni 66 de centi pe minut cu Romania si 100 de minute de ``long distance'' gratuit ca sa reveniti.
(Client) - Nu se poate sa obtin 66 cu Romania si 9 centi pe minut oriunde in Statele Unite la orice ora si 100 de minute gratuite pentru 6 luni?
(Sprint) - Va oferim cum ati cerut, dar cu 10 centi pe minut ``long distance'' seara si in week-end, 14 centi pe minut in timpul zilei, 66 de centi cu Romania si 200 de minute gratuite timp de 3 luni ``long distance''.
(Client) - Gata, ma mut la Sprint, dar am platit deja 5$ dolari ca sa ma mut la AT&T.
(Sprint) - Va dam inapoi noi cei 5$ si inca 5$ pentru mutare. Nu va mai osteniti sa anuntati compania de telefoane de mutare, o facem noi. Buna ziua! [clic]
[Pauza de 1 ora; suna telefonul]
(AT&T) - Buna ziua. Am observat ca v-ati mutat de la AT&T la Sprint.
etc.
Convorbirile locale nu se masoara ca timp. Cele interurbane, de obicei dupa ora 9 seara, in week-end sau in sarbatori sunt mai ieftine.
Exista o sumedenie de alte facilitati: ``calling cards '' care va permit sa cumparati dinainte apeluri telefonice sau sa sunati din oras si sa platiti de acasa, taxa inversa (call collect ), identificarea celui care va suna (caller ID ), semnalizarea apelurilor in timp ce vorbiti (call waiting ), convorbiri in 3, etc.
Firmele ofera adesea o sumedenie de servicii cu meniuri vocale: sunati undeva si discutati cu un robot telefonic care va pune sa raspundeti apasind pe butoane.
Telefonul este o facilitate absolut indispensabila in Statele Unite.
Vom discuta mai multe feluri de taxe.
Dave Barry (un foarte popular umorist american) scria undeva: ``Einstein era un tip extrem de inteligent; genial: nu numai ca a inventat teoria relativitatii, dar isi completa singur formularele de taxe!''
Intr-adevar, taxele sunt o mare anomalie intr-o tara unde totul este atit de simplu. Nu pot sa inteleg cum a putut fi pus la punct un sistem atit de alambicat. Ma rog, treaba lor. Departamentul care se ocupa de taxe se numeste IRS (Internal Revenue Service ) si exista o gramada de bancuri urite despre el.
Schema e cam asa: in fiecare an, inainte de 15 aprilie, trebuie sa trimiti un ``tax statement '', care priveste tot anul calendaristic care s-a incheiat la 1 ianuarie. Fiecare individ care a facut un ban in State (inclusiv dvs.) trebuie sa trimita un asemenea formular.
Din pacate trebuie platite taxe federale, taxe catre statul in care sunteti rezident si taxe catre orasul in care locuiti; asta tripleaza dificultatea problemei. Fiecare formular are o carticica care explica cum trebuie completat si care face referire la carticelele multor alte formulare care nu trebuie completate, etc.
In tax statement scrii cit ai primit, cit crezi tu ca se cuvine sa se taxeze si cit ai platit deja taxe (cel care te angajeaza plateste pentru tine de obicei). Anexezi o dovada de la cel care te-a angajat (formularul W-2 , in cazul nostru eliberat de universitate). Dupa aceea scazi cit ai dat din cit ti-a iesit ca trebuie sa dai si vezi cit ai platit prea mult (sau prea putin). Daca esti dator trimiti un cec, altfel ti se trimite unul (ura!). Daca te verifica si te prind ca i-ai inselat, platesti dobinda mare pe toate sumele pe care le-ai sustras. In cel mai bun caz asta-i tot, in cel mai rau asta se cheama evaziune fiscala si se poate solda cu puscarie.
Cel mai simplu mod de a completa taxele este sa vedeti un formular completat de cineva care a avut in anul anterior un statut asemanator cu al dvs., si sa-l folositi ca exemplu. Probabil ca veti completa formularele 1040NR-EZ si 8843 , dar nimeni nu poate baga mina in foc.
Ce trebuie retinut:
Un lucru demn de retinut: fiecare stat si unele orase au taxe pentru vinzarea produselor care se adauga la pret. Valoarea taxei este de ordinul a 7-8% din valoarea produsului. In felul acesta puteti iesi mai ieftin cumparind produse prin posta din alte state, pentru ca taxa nu se aplica pentru vinzari inter-stat (probabil nu au cazut de acord cine sa ia banii). Un colet cu carti prin UPS poate fi 4$, ceea ce inseamna ca daca ati cumparat de peste 50$ ati facut economie! Preturile afisate in magazin de obicei nu includ taxele, asa ca fiti atent la casa sa aveti destui bani.
Nu putem incheia aici, pentru ca de fapt aici totul incepe. In caz ca va cuprinde melancolia, amintiti-va doua lucruri:
S-auzim numai de bine, doamnelor, domnisoarelor si domnilor aspiranti doctori!
| Mihai Budiu |
| Pittsburgh, |
| 15 ianuarie 1999 |
Acest document a fost generat folosind programul LaTeX2HTML Version 98.1p1 release (March 2nd, 1998)
LaTeX2HTML este Copyright © 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, Nikos Drakos, Computer Based Learning Unit, University of Leeds.